Culoarea alba, preferata la nivel mondial
27.11.2014
        
Distribuie acest articol!   

Albul continua sa fie culoarea preferata a celor care isi cumpara un automobil nou. La nivel mondial, aceasta tendinta se mentine de patru ani, conform unui studiu realizat de Axalta Coating Systems, vizand popularitatea culorilor de pe piata auto.

Anul acesta, 29% dintre automobilele cumparate la nivel mondial au fost de culoare alba. Pe urmatoarele locuri in topul preferintelor se afla negrul, cu 19%, argintiul, cu 14%, griul, cu 12%, si rosul, cu 9%. Clasamentul mondial este puternic influentat de cel din China, cea mai mare piata auto din lume. In acest caz, ordinea este alb (31%), negru (24%), argintiu (13%), gri si rosu (cate 9%).

In Europa, albul a inregistrat o scadere, dar continua sa fie cea mai populara culoare penru masinile noi, cu 27%. Topul european este completat de negru (21%), gri (16%) si argintiu (12%). Oarecum surprinzator, Europa este continentul cu cea mai mare prezenta a automobilelor albastre – 9%!

Si in America albul predomina, cu 27% in sud si 25% in nord. Urmatoarele in topul preferintelor americanilor sunt argintiul (23%) si negrul (12%) in sud, respectiv negrul (19%) si griul (13%) in nord.

Distribuie acest articol!