Renault a dezvaluit astazi, in India, un nou model low-cost, denumit Kwid. Cu garda la sol generoasa (18 cm) si alura de crossover, acest mini urban este anuntat pentru India si alte piete emergente, la preturi cuprinse intre 4.200 si 5.600 de euro. Desi presedintele Carlos Ghosn a precizat ca Kwid nu va fi comercializat in Europa, presa auto internationala da ca foarte posibila o versiune sub sigla Dacia, pentru batranul continent.
Lung de 3,68 m (cu 37 cm mai scurt decat Sandero) si inalt de 1,58 m, Kwid se incadreaza in segmentul A si are un look exterior robust, accentuat de pasajele rotilor generoase, cu protectii din plastic. Interiorul, altfel minimalist, se remarca prin sistemul Media-Nav (multimedia si navigatie) cu un ecran tactil de 7 inch – o dotare de top pentru un model low-cost! Mecanica se bazeaza pe platforma modulara CMF (versiunea CMF-A) a Aliantei Renault-Nissan. Destinata gamei Entry de la Renault (Dacia) si Nissan (Datsun), aceasta platforma are costurile de productie reduse cu pana la 40%.
Proiectarea si dezvoltarea noului Kwid s-au realizat la nivel international, cu implicarea colectivelor de la centrele tehnice Renault din mai multe tari. Productia este asigurata de uzina de la Chennai, iar vanzarile in India vor debuta in a doua jumatate a anului 2015. Daca va fi comercializat si in Europa, productia ar putea fi asigurata de uzina din Tanger (Maroc).