Mazda lanseaza noua Mazda CX-3 si intra in segmentul SUV-urilor de mici dimensiuni printr-o model care imbina designul KODO, ajuns acum la maturitate, si tehnologiile SKYACTIV, care asigura performante dinamice, manevrabilitatea specifica Mazda si un consum de combustibil redus. Noul model, care va fi disponibil si in varianta cu tractiune integrala, inglobeaza platforma de conectivitate MZD Connect si o gama larga de tehnologii de siguranta activa dezvoltate de Mazda. SUV-ul CX-3 este deja disponibil in Romania la un pret de pornire de 15.290 de euro cu TVA inclus.
Exteriorul CX-3 este o transpunere foarte reprezentativa a limbajului KODO prin liniile care inspira dinamism. Modelul adopta pachetul complet cu tehnologie LED (faruri, lumini de pozitie, proiectoare de ceata si stopuri) si poate fi comandat cu jante de aliaj 16 sau de 18 inci. La interior pasagerii sunt intampinati de un spatiu generos, printre cele mai mari din gama pentru sofer si pasagerul din fata, de materiale premium si de o plansa de bord special desenata pentru nou model. Habitaclul poate fi configurat in mai multe combinatii de nuante pentru tapiterie si sectiunile bordului.
Elementele cheie din jurul soferului (pedalier, schimbator, butonul rotativ de comanda si altele) sunt pozitionate pentru a actiona ca extensii naturale ale acestuia atunci cand sunt utilizate. Conectivitatea este unul dintre atributele principale ale modelului, multumita sistemului MZD Connect, care permite conectarea prin bluetooth a smatphone-ului si folosirea functiilor acestuia prin intermediul ecranului tactil de 7 inch, pozitionat in partea de sus a consolei centrale, pentru un plus de siguranta. Functiile de infotainment afisate pe ecran pot fi controlate si prin intermediul centrului de comanda HMI amplasat pe tunelul median, la indemana atat pentru sofer, cat si pentru pasagerul din dreapta. Optional, modelul va putea fi echipat cu Active Driving Display, unul dintre primele head-up displayuri din segment. Pentru un plus de sportivitate, instrumentarul de bord are in centru un turometru analogic generos, incadrat de un vitezometru si indicatori digitali.
Mazda CX-3 propune trei variante de motorizare. Prima este noul diesel SKYACTIV-D de 1,5 litri si 105 CP cu un consum redus, de doar 4,0 litri/100 km in regim mixt pentru versiunea cu tractiune fata si transmisie manuala cu 6 trepte. Pentru iubitorii motoarelor pe benzina, Mazda CX-3 poate fi echipat cu propulsorul SKYACTIV-G de 2,0 litri in doua variante de putere, de 120 CP si 150 CP, cu un consum care porneste de la 5,8 litri/100 km in regim combinat, pentru versiunea cu tractiune fata si transmisie automata cu 6 trepte. Toate motorizarile respecta normele Euro 6. Transmisiile SKYACTIV-Drive si SKYACTIV-MT au fost adaptate noului model si contribuie la scaderea consumului de combustibil fara niciun compromis in ceea ce priveste precizia si promptitudinea raspunsului oferit soferului. Varianta automata prezinta si un mod sport care ofera un plus de cuplu in functie de fermitatea cu care este apasata pedala de acceleratie. In standard modelul este echipat cu sistemul i-Eloop, de recuperare a energiei rezultate in urma franarii, pe motorizarea G150.
Noul SUV subcompact combina avantajul unei garzi la sol mai inalte cu manevrabilitatea excelenta in oras, dar si pe autostrada. Sistemul precis de directie asistata electric a fost adaptat dimensiunilor modelului iar tractiunea integrala, cu avertizare in cazul pierderii aderentei pe puntea fata si redistribuirea tractiunii catre rotile cu aderenta, economiseste combustibil, schimba automat intre utilizarea puntii fata sau a tuturor celor 4 roti si este mai usor cu aproximativ 20% comparativ cu platforma folosita pentru modelele mai mari. Modelul are una dintre cele mai reduse mase din segment, iar la acest rezultat a contribuit si caroseria, alcatuita in procent de 63% din oteluri cu limita inalta de elasticitate si rezistenta la rupere.
Noua Mazda CX-3 va fi o referinta in materie de siguranta in clasa. Echipamentele de siguranta activa includ o gama larga de tehnologii i-ACTIVSENSE. Pilotul automat adaptiv Mazda (MRCC) monitorizeaza viteza si distanta fata de autovehiculele din fata si actioneaza acceleratia sau frana pentru a pastra o distanta sigura la viteze intre 30-200 de km/ora, sistemul Distance Recognition Support System (DRSS) afiseaza distanta pana la vehiculele din fata si atentioneaza soferul printr-un martor, Face Obstruction Warning (FOW) produce un sunet de avertizare pentru sofer daca DRSS detecteaza un risc crescut de coliziune, Asistentul inteligent la franarea in oras (SCBS) analizeaza spatiul pana la autovehiculul din fata, la viteze intre 4 si 30 de km/ora si poate incetini automat daca soferul nu reactioneaza in cazul unei apropieri excesive de acesta, completat de sistemul Smart Brake Support (SBS), care preia aceleasi functii la viteze intre 15 si 145 de km/ora, iar Blind Spot Monitoring (BSM) monitorizeaza spatele si lateralele masinii si poate fi folosit si la deplasarea in marsarier, gratie sistemului RCTA. In functie de nivelul de echipare ales, noua Mazda CX-3 va putea fi dotata cu Sistemul de atentionare la depasirea benzii de rulare (LDWS) care avertizeaza soferul, daca depaseste linia dintre benzile de mers fara sa semnalizeze acest lucru, si Sistemul de control automat faza lunga (HBC), care comuta intre faza scurta si faza lunga.