Primul model plug-in hybrid de serie BMW este un Sports Activity Vehicle. Lansarea noului model BMW X5 xDrive40e marcheaza o noua strategie a marcii, cu preturi deosebit de competitive pentru modelele hibrid plug-in, la un nivel comparabil cu modelele pe benzina la acelasi nivel de putere.
Astfel, noul model plug-in hybrid BMW X5, cu un pret de pornire de 57.400 euro fara TVA si cu sistemul de navigatie si pachetul de suspensii adaptive Comfort (include amortizoare reglate electronic si suspensia pneumatica spate) in echiparea de baza, este cu numai 1.500 euro mai scump fata de versiunea BMW xDrive35i la acelasi nivel de echipare si devine mai accesibil comparativ cu versiunea BMW X5 xDrive40d (cu aproximativ 2.000 de euro mai ieftin). In plus, BMW X5 xDrive40e beneficiaza de o reducere a impozitului anual de utilizare cu 95%, corespunzatoare unui model hibrid, dar si avantajul unui motor de benzina de cilindree mica. Astfel, impozitul anual este de numai 8,98 lei.
Noul model foloseste tehnologia de avangarda promovata cu modelele BMW i, folosind tehnologia eDrive. In plus, prin tehnologia xDrive, atat motorul cu ardere interna, cat si cel electric, antreneaza cele patru roti. Clientii se pot bucura astfel de avantajele tractiunii integrale ruland in mod electric si pot folosi la maxim potentialul hibrid de franare regenerativa cu ambele punti.
Cu o putere totala a sistemului de 313 CP, generata de motorul pe benzina – cu patru cilindri – cu tehnologie BMW TwinPower Turbo si electromotorul sincron, BMW X5 xDrive40e reuseste un consum mediu mixt de 3,4-3,3 l/100 km si un consum mixt de electricitate de 15,4-15,3 kWh pe aceeasi distanta parcursa. Emisiile CO2 sunt de 78-77 g/km (date in conformitate cu ciclul de testare EU pentru automobile hybrid plug-in, pot varia in functie de dimensiunea anvelopelor alese). Utilizarea tehnologiei BMW eDrive – pentru eficienta deosebita precum si pentru o mobilitate in regim exclusiv electric – prezinta o noua forma a experientei superioare a condusului unui model Sports Activity Vehicle.
Energia pentru electromotorul integrat in transmisia Steptronic cu opt trepte provine de la un acumulator litiu-ion, care – prin intermediul unui transformator de tensiune – furnizeaza puterea si unei baterii de joasa tensiune pentru sistemul electric 12V de la bordul BMW X5 xDrive40e. Alimentat de la o priza obisnuita, timpul de incarcare este de 3 ore si 50 de minute. Reincarcarea acumulatorului se poate face prin conectarea la orice sursa casnica de energie sau printr-un BMW i Wallbox, precum si la statiile publice de incarcare. In contextul in care se foloseste sistemul BMW i Wallbox pure, de exemplu, timpul de incarcare scade la 2 ore si 45 de minute.