Prin BMW M4 GTS, BMW M GmbH vine cu o noua dovada de tehnologie care duce potentialul BMW M4 Coupe la un nivel nou, impresionant. Cu un design dinamic si puternic, inspirat din motorsport, dar si cu o tehnologie de inalta performanta, BMW M4 GTS este perfect pregatit pentru performanta pe circuit. Un tur parcurs in 7’28" pe legendara bucla Nordschleife de la Nurburgring, cel mai dificil circuit de curse din lume, este o dovada clara a calitatilor exceptionale de care dispune aceasta editie speciala a modelului. In acelasi timp, cel mai avansat BMW M4 – asemenea celorlalte modele BMW M – se simte ca acasa si pe drumurile publice. BMW M GmbH lanseaza BMW M4 GTS intr-o editie speciala limitata la 700 de unitati pentru a sarbatori a 30-a aniversare a modelului BMW M3, care a intrat in productie in 1986. Prin aceasta, automobilul evidentiaza spiritul inovator al inginerilor BMW M in dezvoltarea tehnologiilor M deschizatoare de drumuri in ceea ce priveste sistemul de propulsie, sasiul si constructia usoara. Prima editie speciala de inalta performanta a gamei de modele M3/M4 va fi disponibila in premiera si pe importanta piata din America de Nord.
Piesa centrala a fiecarui model BMW M este motorul sau. BMW M4 GTS utilizeaza motorul turbo cu sase cilindri dispusi in linie de la BMW M3/M4 – castigator a numeroase premii -, dar adauga tehnologia inovatoare a injectiei cu apa pentru a ca propulsorul de 3,0 litri sa beneficieze de un impuls substantial de putere. Sistemul de injectie cu apa mareste semnificativ puterea motorului – la 500 CP -, dar si cuplul – 600 Nm -, in timp ce consumul de combustibil si emisiile CO2 raman la nivelul celor ale BMW M4 Coupe (8,3 l/100 km, 194 g/km). Astfel, BMW M4 GTS este cel mai agil, mai radical si mai dinamic model din gama. Sprinteaza de la 0 la 100 km/h in 3,8 secunde si atinge o viteza maxima, limitata, de 305 km/h.
Constructia ultrausoara inteligenta a permis inginerilor BMW M sa limiteze masa proprie DIN a automobilului la 1.510 kg (masa proprie ECE: 1.585 kg). Raportul masa-putere remarcabil de 3,0 kg/CP furnizeaza platforma perfecta pentru o experienta a condusului deosebit de dinamica. Masurile riguroase de reducere a masei se extind atat in interiorul, cat si la exteriorul masinii.
Disponibila standard, transmisia M cu dublu ambreiaj, cu sapte trepte, selecteaza raportul optim pentru fiecare situatie de condus, fara nici o sincopa a fluxului de putere. Pilotul poate selecta vitezele manual fie prin intermediul clapetelor de pe volan, fie prin levierul selectorului. Programul de schimbare Drivelogic si sistemul Launch Control au fost adaptate la puterea crescuta a motorului.
Suspensia M reglabila in trei moduri, adaptata special pentru BMW M4 GTS, poate fi ajustata in functie de preferintele individuale, dar si la cerintele diferitelor circuite. Franele M din carbon ceramic ofera un punct de presiune bine definit si asigura o decelerare remarcabila chiar si sub sarcini mari sustinute, cum ar fi la limita pe circuit.
Cele doua seturi de faruri duble rotunde, cu patru inele coroana, asigura cea mai buna iluminare posibila a suprafetei drumului. Ele combina tehnologia LED (diode emitatoare de lumina) de ultima ora cu BMW Selective Beam (asistent antiorbire pentru faza lunga – oprararea automata a fazei lungi cu reglaj pentru a evita ceilalti paritcipanti la trafic) si farurile adaptive.
Stopurile de forma literei L sunt la fel de distinctive precum designul farurilor. Stopurile OLED inovatoare isi vor face debutul in productia de serie odata cu BMW M4 GTS. OLED (diode organice emitatoare de lumina) reprezinta un nou tip de sursa de lumina care lumineaza pe intreaga lor suprafata, cu un efect foarte omogen – spre deosebire de unitatile LED, care emit lumina sub forma unor puncte. Designul plat al tehnologiei OLED (acestea au o inaltime de doar 1,4 milimetri) si capacitatea de a declansa separat module individuale de lumina deschid noi posibilitati pentru concepte de iluminare si emana prezenta unei precizii exceptionale.
Scaunele-scoica M din fibra de carbon pentru conducator si pasager respecta tema constructiei ultrausoare pe care o propune interiorul exclusivist. Acestea cantaresc cu aproape 50% mai putin decat scaunele sport de la BMW M4 Coupe, permit o pozitie ideala de condus si ofera confort pe distante lungi, in combinatie cu nivelul excelent de sustinere.
Alcantara de la scaune este utilizata si pentru volanul sport M, al carui marcaj central subliniaza ideea de automobil de curse. In locul banchetei, BMW M4 GTS dispune de o polita din plastic ranforsat cu fibra de sticla (GFRP) si un panou spate in constructie sandwich din fibra de carbon. Ambele sunt acoperite cu Alcantara, iar impreuna permit o reducere a masei cu aproximativ 40% fata de modelul de serie cu bancheta normala.
Pachetul optional Clubsport poate imbunatati suplimentar afinitatea BMW M4 GTS pentru circuite. Acesta include roll bar in culoare Acid Orange in spatele scaunelor, centuri de siguranta cu sase puncte de prindere conform regulamentelor de competitie si extinctor.