Levante, SUV-ul de la Maserati
23.02.2016
        
Distribuie acest articol!   
In ultimii doi ani, Maserati a castigat teren pe piata gratie noului model Ghibli, care a reprezentat un pilon important al vanzarilor in Europa – 6.067 unitati doar anul trecut! Aceasta tendinta pozitiva va fi sustinuta de un nou model spectaculos, Levante, care va intra pe segmentul SUV. Prezentarea oficiala se va consuma peste putin timp, in cadrul Salonului de la Geneva, iar lansarea pe piata este programata pentru primavara acestui an.
 
Levante va beneficia de motorizarea V6 turbo pe benzina existenta deja in gama Maserati, cu puteri de 350 si 430 CP. Acestuia i se va alatura, in 2018, un V8 de 560 CP. Oferta diesel este formata din versiuni de 250 si 340 CP. Produs in uzina italiana de la Mirafiori, Levante va beneficia de o cutie automata cu 8 rapoarte si de transmisie integrala.
 
Cu 36.448 unitati vandute in 2015, in crestere cu 11%, Maserati si-a propus sa treaca de 50.000 de automobile pana in 2020. Levante pare sa faca acest obiectiv realizabil, avand in vedere cererea actuala din segmentul SUV. Pe de alta parte, cifra este una modesta, in comparatie cu vanzarile concurentei – Porsche Cayenne si Range Rover Sport cu peste 80.000 de unitati fiecare sau BMW X6 cu 46.000 in 2015!

Distribuie acest articol!