Noile Audi A5 si S5 Sportback - designul intalneste functionalitatea
11.09.2016
        
Distribuie acest articol!   

La sapte ani dupa nasterea modelului A5 Sportback, noua versiune isi face aparitia. Coupe-ul cu 5 usi combina designul elegant si emotional cu functionalitatea inalta si mult confort interior. Automobilul, potrivit si pentru familie, este perfect conectat si ofera sisteme de  infotainment high-end. In plus, noua generatie vine cu un sistem de suspensii reproiectat, manevrabilitate de inalta performanta si sisteme inovative de asistenta. Modelul S5 intra pe sosea cu un nou motor turbo cu sase cilindri ce dezvolta 354 CP si 500 Nm. A5 Sportback este de asemenea disponibil cu propulsie bivalenta g-tron, astfel ca poate merge pe Audi e-gas, gaz natural comprimat sau benzina.

Pentru noul A5 Sportback, designerii Audi au combinat formele dramatice cu suprafetele alungite. Ampatamentul intins, consolele scurte si capota alungita si curbata subliniaza dinamismul acestui coupe in cinci usi. Grila tridimensionala Singleframe este considerabil mai plata si mai lata decat la modelul precedent.

Linia ondulata a lateralelor confera modelului o eleganta emotionala. Este chiar mai accentuata decat la modelul anterior si se contureaza tridimensional, ceea ce creeaza un joc de lumini si umbre. Spatele prezinta linii orizontale la fel de atent stilizate. Portbagajul alungit se termina cu eleronul caracteristic.

Noul Audi S5 Sportback s-a marit semnificativ in interior. A castigat 17 mm in lungime, pana la 11 mm la nivelul umerilor pe linia pasagerilor din fata si 24 mm la nivelul genunchilor pentru pasagerii din spate. Materialele sofisticate, precizia liniilor si armonia culorilor din interior sunt specifice pentru Audi. Arhitectura orizontala a bordului creeaza impresia de spatiu. Luminile optionale ambientale cu 30 de culori disponibile evoca mereu starea interioara potrivita.

Cu o capacitate a portbagajului de 480 de litri, A5 Sportback se incadreaza in categoria de top a clasei sale. Audi ofera de asemenea optiunea sensor control pentru deschiderea si inchiderea portbagajului.

Gratie noului concept de display, soferul poate controla toate functiile in mod intuitiv si fara efort. Ca alternativa a bordului analog standard, exista acum Audi virtual cockpit. Numeroasele optiuni de afisare aduc un confort sporit soferului. Monitorul mare, high-resolution TFT (12,3 inch) prezinta o grafica detaliata. Display-ul optional head-up proiecteaza informatiile importante pe parbriz sub forma unor simboluri si numere usor de interpretat in asa fel incat soferul sa nu fie distras de la drum.

Versiunea de top Audi este MMI navigation plus cu MMI touch. Include 10 GB de stocare flash, DVD, servicii gratuite Audi connect timp de trei ani, pana la cinci update-uri gratuite pentru sistemul de navigare si un monitor cu diagonala de 21 de cm (8,3 inch) cu o rezolutie de 1.024×480 de pixeli. Audi MMI navigation plus este coordonat cu multe dintre sistemele de asistenta si siguranta.

Smartphone-urile cu sisteme de operare iOS si Android sunt integrate in vehicul via Audi smartphone interface prin platforma speciala MMI. Audi phone box conecteaza telefoanele prin antena masinii pentru o mai buna calitate a semnalului. De asemenea, smartphone-ul este incarcat wireless prin Qi standard. Sistemul inovativ de sunet Bang & Olufsen cu sunet 3D asigura calitatea sunetului pentru a oferi pasagerilor sentimentul ca se afla intr-o sala de concert. Amplificatorul furnizeaza 755 wati in cele 19 difuzoare.

Sistemele de asistenta acopera o varietate de functii in noul Audi A5 Sportback. Tehnologiile inteligente disponibile sporesc siguranta si confortul soferului, dar si eficienta masinii. intre timp Audi face urmatorul pas spre condusul autonom.

Un rol central il detine sistemul adaptive cruise control (ACC) Stop&Go cu sistemul de asistenta in trafic inclus. Acesta asigura distanta fata de ceilalti participanti la trafic prin accelerarea sau franarea automata a masinii la viteze de pana la 65 km/h si preia temporar si functia de virare. Sistemul predictive efficiency assistant evalueaza informatiile GPS din apropierea masinii si ajuta la economisirea combustibilului – o trasatura unica in acest segment.

Collision avoidance assist intervine in cazul in care masina trebuie sa ocoleasca obstacolele pentru a evita un accident. In baza datelor primite de la camera din fata si de la senzorii radar ACC, sistemul calculeaza intr-o fractiune de secunda directia recomandata. Gama este completata si cu alte sisteme de asistenta precum turn assist, park assist, cross traffic assist rear, exit warning, camera-based traffic sign recognition, Audi active lane assist si Audi side assist.

Distanta dintre roti si ampatamentul lung sunt trasaturi esentiale pentru adaptarea suspensiilor intr-un mod echilibrat si sportiv. Distanta dintre roti este de 1.587 mm in fata si 1.568 mm in spate. Ampatamentul masoara 2.824 mm.

Puntea fata a fost imbunatatita cu suspensii 5-link fata de sistemul de suspensii trapezoidal folosit anterior. Amortizoarele adaptive disponibile optional sunt integrate in sistemul standard Audi drive select dynamic handling. Acestea permit o experienta a condusului atat confortabila cat si dinamica. Noua servodirectie electromecanica ofera un raspuns mai bun si mai multa precizie de virare. Optional este disponibila si servodirectia dinamica, al carei raport variaza in functie de viteza si unghiul de virare.

Noul Audi A5 este disponibil in mai multe variante de motorizare: doua TFSI si trei TDI. Puterea dezvoltata este cuprinsa intre 140 kW (190 CP) si 210 kW (286 CP). In comparatie cu modelul precedent, Audi a redus consumul de combustibil cu pana la 22% si a crescut putea cu pana la 17%.

Trenul de rulare prezinta o tehnologie specifica conform fiecarei motorizari: transmisia manuala in sase trepte, transmisia S tronic cu dublu ambreiaj in sapte viteze sau tiptronic in 8 viteze. Tractiunea fata este standard, iar tractunea integrala quattro este disponibila optional pentru doua versiuni si devine standard pentru varianta 3.0 TDI cu 210 kW (286 CP).

Motorul V6 turbo accelereaza noul Audi S5 Sportback de la 0 la 100 km/h in 4,7 secunde si atinge 250 km/h. Tractiunea integrala Quattro si sistemul tiptronic in 8 viteze fac parte din echiparea standard. In viitor, producatorul auto de la Inglostadt isi propune sa includa in gama si varianta bivalenta A5 Sportback g-tron. Motorul 2.0 TFSI dezvolta 125 kW (170 CP) si poate functiona cu Audi e-gas, gaz natural comprimat, sau benzina.

Caroseria noului Audi A5 este cea mai usoara din segmentul sau. Un mix inteligent de materiale o fac mai usoara cu 15 kg decat cea a modelului anterior. Greutatea totala a noii generatii a scazut cu pana la 85 de kg ajungand astfel la 1.470 kilograme.

Noile modele Audi A5 si S5 Sportback vor intra in showroom-uri cel mai probabil la inceputul anului 2017.

Save

Save

Distribuie acest articol!