Unul dintre cei mai apreciati directori ai uzinelor Dacia, Constantin Stroe, a trecut in nefiinta zilele trecute. Fostul director general de la Dacia a suferit, la finele lunii noiembrie, un atac cerebral care avea sa ii fie fatal.
Intr-o declaratie de presa, conducerea Grupului Renault Romania isi exprima regretul profund in fata acestei pierderi, a “celui care, timp de 48 de ani, a scris istoria automobilului romanesc, omul a carui viata se confunda cu marca Dacia si intreaga industrie auto din Romania”.
A fost unul dintre martorii nasterii si cresterii uzinei Dacia la Mioveni, acolo unde a parcurs toate etapele carierei profesionale pana la rolul de director general al uzinei. Lui Constantin Stroe i se datoreaza, in buna parte, salvarea marcii Dacia, dupa anii 90, si reintoarcerea acesteia in marea familie a Grupului Renault.
A fost cel care a contribuit semnificativ la asigurarea unei tranzitii de succes intre vechea si noua Dacia. A aparat cu stoicism si mandrie marca sa de suflet, folosindu-si toate resursele pentru a-i asigura drumul cel bun.
Constantin Stroe a imbratisat cu aceeasi pasiune rolul de purtator de cuvant al intregii industrii romanesti de automobile, din pozitia de presedinte – director general al Asociatiei Constructorilor de Automobile din Romania (ACAROM).
In anii 2000 si 2010 a fost decorat de catre statul roman cu Ordinul National Serviciul Credincios in grad de Cavaler. In 2004 a fost decorat de catre statul francez cu distinctia Cavaler al Ordinului National al Legiunii de Onoare.