Evolutia modelului Audi R18 din 2016, ca versiune de competitie pentru sezonul 2017, promitea un nivel al performantei nemaiintalnit pentru constructorul german, in Campionatul Mondial de Anduranta (WEC). Din pacate, proiectul este deja de domeniul trecutului, din cauza retragerii Audi din competitie, decizie despre care am relatat la momentul respectiv (vezi link-ul de mai jos).
Decizia retragerii a fost una spontana, dovada fiind dezvoltarea, in buna masura, a masinii pentru Le Mans si campionatul WEC 2017. Imaginile de aici, cu versiunea 2017 a celebrului R18, au fost difuzate de pilotul Philipe Albuquerque, pe contul sau de Instagram.
Dupa cum se poate observa, masina a evoluat considerabil din punct de vedere aerodinamic si parea mai robusta ca oricand. Din pacate, nu va mai ajunge vreodata pe pista, iar cariera Audi la cel mai inalt nivel de performanta in anduranta s-a oprit dupa o evolutie fantastica, vreme de 15 ani!
In fine, mai trebuie spus ca retragerea Audi din anduranta a fost urmata si de plecarea celebrului profesor Wolfgang Ulrich de la carma Audi Motorsport. El a preluat o functie de consultant in cadrul companiei, fiind inlocuit cu Dieter Gass. Prioritatile Audi Motorsport pentru urmatoarea perioada au ramas evolutiile din campionatul german de turisme, DTM, si din Formula E.