Suzuki creste sanatos in Romania
19.01.2017
        
Distribuie acest articol!   

Suzuki Romania a avut in 2016 un trend ascendent in ceea ce priveste vanzarile si a reusit sa isi extinda si reteaua de dealeri cu inca trei puncte noi in orase importante din centrul si nordul tarii, plus inca un dealer in Bucuresti. Daca in 2015 cresterea fata de anul anterior a fost de 31%, in 2016, Suzuki Romania a inregistrat o crestere de 76% in ceea ce priveste numarul de unitati comercializate.

Anul trecut, un numar de 1.995 de clienti au adoptat “stilul de viata” Suzuki si vor beneficia de cele mai noi inovatii ale marcii si de servicii premium in perioada de garantie si post garantie. Conform datelor DRPCIV, in 2015 au fost inmatriculate in total 1.135 de modele Suzuki, iar cresterea in 2016 a fost de 76%.

Performantele excelente ale marcii Suzuki in Romania s-au datorat in principal innoirii gamei de modele si extinderii retelei de dealeri, dar si unei atentii sporite la nevoile clientilor in ceea ce priveste serviciile in perioada de garantie si post garantie.

Suzuki Vitara este modelul cu cea mai mare pondere in cifra totala de inmatriculari cu un total de 1.517 unitati comercializate pe parcursul intregului an. In topul vanzarilor se afla si modelele S-Cross, inlocuit pe final de an cu noul SX4, cu un total de 244 unitati comercializate, si Swift, cu un total de 134 de unitati vandute.

In 2016, Suzuki Romania si-a consolidat si reteaua de distributie si service, care a ajuns acum la un numar total de 21 de dealeri, dupa ce anul trecut au fost inaugurate centrele Express Motors (Bistrita Nasaud), Dab Auto Serv (Bucuresti), ATP Motors RO (Baia Mare) si Autohaus Huber (Deva).

“In paralel cu lansarea de noi modele ne-am propus sa ne consolidam reteaua de dealeri si am reusit asta in 2016. Pentru noi este foarte important sa oferim clientilor servicii complete si de calitate, iar impreuna cu partenerii nostri am reusit sa crestem si mai mult increderea clientilor in marca Suzuki. Obiectivul nostru este sa atragem alaturi de noi parteneri puternici si sa ne dezvoltam in continuare reteaua de dealeri”, a declarat Alin Radu, directorul general Suzuki Romania.

Distribuie acest articol!