Unul dintre cele mai vandute modele SUV urban din Europa, Renault Captur, a ajuns la momentul primului facelift, operatiune in urma careia a castigat o alura speciala prin noua semnatura luminoasa in forma literei C, noile culori ale caroseriei si pavilionul vitrat. Interiorul nou, redesenat pentru o calitate sporita, este completat de multiple posibilitati de personalizare.
Noul Captur va fi dezvaluit la Salonul Auto de la Geneva, in data de 7 martie 2017. Cu un design imbunatatit, atat la interior, cat si la exterior, dar si cu echipari noi, cel mai vandut crossover al segmentului B in Europa (215.670 unitati in 2016) are ambitia de a-si mentine pozitia de lider.
Captur mentine elementele esentiale care au contribuit la succesul sau, inclusiv caroseria in doua nuante. Posibilitatile de personalizare au fost insa extinse cu doua noi culori – Atacama Orange si Ocean Blue, la care se adauga o noua culoare de plafon – Platinum Gray. Clientii pot alege acum din peste 30 de combinatii dferite pentru a-si personaliza propria masina.
Noul model face un pas mai departe in acest proces al diferentierii, propunand sase pachete de personalizare a interiorului si o diversitate de culori – Ivory, Ocean Blue, Caramel, Red, Satin Chrome si Patina Chrome. Pentru exterior sunt propuse cinci pachete: Ivory, Ocean Blue, Capuccino, Red si Atacama Orange (pentru suruburile rotilor si protectiile pentru pasajele rotilor).
Noul Captur este echipat, in functie de versiuni, cu proiectoare full LED Pure Vision. Aceasta tehnologie accentueaza designul exterior si imbunatateste siguranta, oferind in acelasi timp o mai mare eficienta. Luminile de zi cu LED, in forma literei C, sunt integrate in bara de protectie inferioara, recreand astfel identitatea luminoasa a brandului. Luminile din spate sunt dotate cu aceeasi semnatura, vizibila atat noaptea cat si ziua.
Captur a fost reproiectat pentru a se incadra in noua linie de design propusa de fratele sau mai mare, Kadjar. Astfel, grila a fost redesenata, primind o noua banda cromata care se regaseste si pe alte modele crossover Renault. Bara de protectie include noi elemente de design care subliniaza personalitatea aventuriera a modelului Captur.
Patru tipuri de pneuri sunt disponibile pentru primele trei niveluri de echipare: doua de 16 inch, Extreme & Adventure, si doua de 17 inch, Emotion & Explore.
De la al treilea nivel de echipare, Captur poate fi echipat cu un pavilion vitrat fix. Disponibil numai in configuratie in doua nuante, aceasta noua caracteristica imbunatateste lumina ambientala in cabina.