Noul director de design la Skoda este Oliver Stefani
09.08.2017
        
Distribuie acest articol!   

Este posibil ca numele Oliver Stefani sa nu va spuna nimic, dar cu siguranta ii cunoasteti munca! Ca director de design exterior la Volkswagen, el a coordonat proiecte importante, de la marele Atlas, pana la mezinul Up! Acum, insa, are in fata o alta provocare.

Oliver Stefani a trecut de la Volkswagen la Skoda si a fost numit noul sef de design al marcii cehe. Promovarea lui Stefani umple golul lasat de plecarea lui Jozef Kaban, care a ocupat aceasta functie din 2008 si pana recent, dar a plecat la BMW, la inceputul acestui an.

Absolvent al Universitatii de Arte Braunschweig din Germania si al Colegiului de Design din Pasadena, California, Stefani lucreaza pentru Grupul Volkswagen inca din anul 2002. A inceput la centrul de design european al companiei din Sitges, Spania, inainte de a fi avansat la Departamentul de proiectare din Wolfsburg.

Stefani a contribuit la proiectarea modelelor New Beetle si Passat CC si a fost manager de proiect la diverse modele precum Polo, Jetta, Tiguan sau Golf.

„Oliver Stefani va institui urmatoarea etapa de dezvoltare”, a declarat Bernhard Maier, CEO Skoda. „El va proiecta noile noastre modele pentru a avea o rezonanta emotionala si mai mare si le va conduce in era digitalizarii si a electrificarii”.

Distribuie acest articol!