Automobili Lamborghini a creat un exemplar unic Huracan, care urmeaza sa fie scos la licitatie in scopuri caritabile, ca o donatie catre Sfintia Sa Papa Francisc. Bolidul va fi licitat de casa Sotheby’s, pe 12 mai 2018, iar veniturile astfel obtinute vor fi donate Sfantului Parinte, care le va aloca anumitor proiecte.
Asfel, de o parte din bani va beneficia reconstructia Campiei Ninive, sub patronajul Fundatiei Pontificale Aiuto alla Chiesa che Soffre. Scopul proiectului este de a asigura intoarcerea comunitatii crestine in Campia Ninive in Irak, prin reconstruirea locuintelor, a edificiilor publice si a locurilor de cult.
O parte din bani vor fi directionati, de asemenea, catre Comunitatea Papa Ioan al XXIII-lea. Aceasta este dedicata sprijinirii femeilor care sunt victime ale traficului si altor abuzuri, la aniversarea a zecea ani de la moartea parintelui Oreste Benzi si a celei de-a 50-a aniversari (in 2018) a infiintarii Comunitatii Progetto Casa Papa Francesco (Proiectul Casa Papei Francis).
Vor mai primi bani si doua asociatii italiene care desfasoara activitati in principal in Africa: GICAM, condusa de Dr. Marco Lanzetta, si Amici per il Centrafrica. Sunt organizatii care au lucrat timp de multi ani in regiune, in primul rand pentru sprijinirea femeilor si a copiilor nevoiasi.
Exemplarul Lamborghini Huracan donat Papei a fost creat ca un omagiu adus Vaticanului. Masina a fost realizata de departamentul de personalizare Lamborghini, Ad Personam. Este adus un omagiu culorilor steagului orasului Vatican, prin folosirea culorilor Bianco Monocerus si Giallo Tiberino, la caroserie.
Ceremonia de prezentare a vehiculului a avut loc la Vatican, in prezenta papei Francis si a lui Stefano Domenicali, presedinte si director executiv al Automobili Lamborghini. Lor li s-au alaturat si o parte din Consiliul de Administratie al companiei, precum si doi tehnicieni care au participat la construirea acestui exemplar special.