Lexus dezvaluie noul sau crossover urban UX
27.02.2018
        
Distribuie acest articol!   

Familia de modele SUV de la Lexus se mareste. Dupa RX si NX, iata si noul UX, cel mai mic model din aceasta gama a constructorului premium nipon.

Lexus a dezvaluit prima imagine oficiala cu UX, a carui premiera mondiala se va consuma peste putin timp, la Salonul de la Geneva.

Este un crossover urban de dimensiuni compacte – cca 4,30 m lungime (fata de 4,63, cat masoara modelul mai mare, NX). Principalii rivali luati in vizor de UX sunt BMW X1, Audi Q3 si Mini Countryman.

Arboreaza un design exterior indraznet, cu multe muchii si pliuri. Pasajele rotilor au o linie fragmentata, iar nivelul de finisare F Sport ofera un kit aerodinamic care ii confera un plus de dinamism.

Dezvoltat pe o noua platforma tehnica de la Toyota, UX se distinge in fata concurentei prin oferta de propulsie, formata doar din hibrizi.

In fine, Lexus spune despre acest nou crossover ca va fi un model de intrare in gama, prin urmare ar trebui sa se pozitioneze ca pret in preajma compactei CT.

Distribuie acest articol!