Evenimentele “pe sosea” organizate de Retroclub Romania s-au incheiat, conform traditiei, prin desfasurarea, in zilele de 6 si 7 octombrie 2018, a Raidului Transfagarasan.

Studiind prognoza meteo cu cateva zile inainte, am procedat cu curaj la prima faza – inscrierea. De data aceasta, meteorologii n-au gresit, n-am gresit nici noi ca ne-am incumetat la un drum la mare altitudine, cu anvelope de vara, fara pregatiri deosebite ale masinii. Insa dorinta de a mai parcurge inca odata cel mai frumos drum din tara, curiozitatea de a mai vedea si alte masini retro, dorinta de a ne (re)intalni cu noi sau mai vechi indragostiti de “babute pe patru roti”, ne-au dat un bun imbold.

Nu ne-a mai ramas decit sa luam legatura cu colegii veniti “de la judet” si sa ne alaturam “coloanei oficiale”, ceea ce s-a si intamplat. Am parcurs cu placere drumul judetean, la poalele muntilor pe care urma sa-i infruntam, carosabil destul de bun, ritm moderat impus de IMS-ul din frunte, pe care-l cam batea vantul, dupa spusa nostima a unui… carutas!

Intalnirea cu colegii “de pasiune” urma sa aiba loc la Balea Lac, la ora 12,30. Cum insa raidul n-a fost sub presiunea timpilor la controalele orare si cum pe acest drum, o adevarata capodopera in domeniu, nu se poate sa nu opresti pentru cateva minute de respiro si cateva fotografii, am cam intarziat…

Parcarea din dreapta soselei, inainte de tunel, era plina de masini de epoca. Am remarcat grupul de baimareni care au adus cu ei cativa posesori de Kaefer-uri din Slovacia si care, dupa cate am inteles, si-au continuat periplul prin tara noastra, pe Transalpina.

Facand o plimbare prin parcare, ca pasionat al raliurilor, am fost incantat sa vad doua din reginele genului din anii trecuti, precum si mai vechea noastra cunostinta, unica ramasa in viata, “verisoara cu gene de competitie” a Daciei 1300. Sper ca le admirati in fotografiile de mai jos:

si…

Dar sa nu-i uitam si pe cei care si-ar fi dorit (poate) sa fie zapada pe sosea, precum in editia anterioara, si sa fie doar ei prezenti. Anul acesta nu i-am lasat singuri!

Ne-a facut placere reintalnirea cu controversatul Oltcit Club, cu micul si ambitiosul Fiat 850, cu marile si elegantele limuzine americane dar si cu numeroasele Dacii 1300, care mai decare mai corect restaurata. Ne-am bucurat de reintalnirea cu mai vechi cunostinte, am legat discutii cu altii pe care nici nu-i cunosteam, avand, desigur, aceleasi intrebari – din ce an este? cum se comporta? gasiti piese? cat consuma?…

Aerul de munte ne-a marit pofta de mancare, dar prin grija organizatorilor, Retroclub Roamnia, la cabana am fost primiti cu produse tipice zonei, din care n-au lipsit branza de burduf, slanina si ceapa rosie, dar si o palinca pentru cei care ocupau scaunul din dreapta.

Cu gandul la cazare, ne-am deplasat pana la cabanele din zona Piscul Negru.

Dupa amiaza, in preajma hotelului, la o cafea “imbunatatita”, printre masinile parcate, schimburi de opinii, glume, vizualizari critice asupra motoarelor, pana cand friguletul de munte ne-a trimis in sala. Aici, tot prin grija organizatorului, efortul facut de a fi prezenti ne-a fost rasplatit cu o cina festiva, prea bogata pentru unii, garnisita cu licori bahice si muzica pentru gustul fiecaruia.

Dimineata, reintalnire la micul dejun, la care cei cu motoare racite cu aer au savurat linistiti cafeaua, pentru ca termometrul scapase mercurul sub linia zero.

A fost un raid, poate mult spus fata de ceea ce stiam despre acest gen, dar potrivit pentru masinile noastre, care au fost cam de multisor pensionate. Poate ar fi fost bine sa fi avut si un parcurs comun, cu cateva sicane, chiar daca veneam dinspre ambii versanti ai muntelui, cu un scurt road book, fara cronometru, sa nu-i mai “exploatam” pe arbitri (care au primit si ei vacanta…).

Ovidiu Serban