Echipajul Bogdan Marisca – Sebastian Itu a castigat Raliul Sibiului 2018, ultima etapa din Campionatul National de Raliuri, competitie pe care a dominat-o inca de la prima proba speciala.
Cei doi au incheiat pe prima pozitie in primele doua zile de concurs, iar duminica si-au conservat perfect fotoliul de lideri pana la finalul probelor speciale. Etapa de la Sibiu a fost decisiva pentru stabilirea podiumului 2018, dupa ce, la Iasi, Simone Tempestini si Sergiu Itu si-au adjudecat titlul de campioni ai sezonului.
Victoria nu l-a ajutat insa pe campionul national en-titre Marisca sa urce pe pozitia secunda in clasamentul general FIA, astfel ca va fi premiat pentru locul 3 la finalul celor 7 etape. Marisca a strans 169 de puncte in actuala stagiune, astfel ca a incheiat pe 3.
Pozitia secunda de la Sibiu a fost ocupata de echipajul format din Valentin Porcisteanu si Dan Dobre, care si-au asigurat astfel si titlul de vicecampioni ai sezonului 2018, datorita celor 178 de puncte acumulate.
Dan Girtofan si Tudor Marza au completat podiumul de la Sibiu, dar l-au ratat pe cel de final de sezon. Dupa ce anul trecut au fost vicecampioni nationali, acestia au incheiat acest campionat pe 4, cu 148 de puncte.
Credit foto: Napoca Rally Academy / RallyZoom.ro