Crestere minora pe piata auto europeana, in 2018; Germania si Grupul Volkswagen se mentin lideri detasati
19.11.2018
        
Distribuie acest articol!   

Dupa cum arata statisticile primelor 10 luni, anul 2018 se va incheia cu o crestere minora fata de 2017, in timp ce ierarhia constructorilor continua sa fie dominata detasat de Grupul Volkswagen.

Un comunicat dat publicitatii de Asociatia Constructorilor de Automobile din Romania (ACAROM), arata ca pe primele 10 luni ale anului 2018, inmatricularile de autoturisme noi la nivelul Uniunii Europene (UE) reprezinta un volum total de 13.036.359 unitati. Aceasta semnifica o crestere de 1.6% comparativ cu perioada similara din 2017.

Inmatricularile de autoturisme noi in Uniunea Europeana au scazut cu 7,3% in luna octombrie 2018, fata de octombrie 2017, acestea ajungand la un volum de 1.083.612 unitati. In aceeasi luna, in Romania au fost inmatriculate un volum de 6.736 autoturisme noi.

Pe primele 10 luni ale anului 2018, topul tarilor europene este condus de Germania, cu un volum de 2.926.046 autoturisme noi inmatriculate (+1,4), urmata de Marea Britanie, cu un volum de 2.064.419 autoturisme (-7,2%), si de Franta, cu 1.836.480 unitati (+5,7%).

Romania se situeaza pe pozitia 16 in UE, cu un volum de 110.331 autoturisme noi inmatriculate, o crestere cu 24,2% fata de perioada similara din 2017.

In ceea ce priveste constructorii de automobile, cele mai multe autoturisme inmatriculate in Europa in primele noua luni din 2018 sunt reprezentate de Grupul Volkswagen, cu 3.219.137 unitati, in crestere cu 2,5%, urmate de grupul PSA (Peugeot Citroen DS Opel) cu 2.151.343 unitati, in crestere cu 42%, si de Grupul Renault, cu 1.404.258 unitati, in crestere cu 4,4%.

Apropo de Renault, demne de remarcat sunt cifrele pentru Dacia: 443.481 unitati, o crestere de 13,2% fata de perioada similara din 2017.

Distribuie acest articol!