Anul 2019 se anunta incarcat pentru Renault, care are planificate in calendar o serie de noutati importante. Majoritatea noutatilor consta in versiuni facelift, insa sunt prevazute si doua modele complet noi – a cincea generatie a modelului super-mini Clio si a doua a crossover-ului Captur.
Renault va intra in 2019 cu lansarea comerciala a versiuni revizuite pentru Kadjar, prevazuta chiar in ianuarie. Cateva luni mai tarziu, incepand din mai, este asteptat facelift-ul pentru mezina Twingo. Seria revizuirilor din 2019 se va incheia in toamna, cand sunt anuntate restilizarile pentru Koleos si Espace.
In privinta premierelor absolute din 2019, prima este anuntata pentru iunie 2019: Clio 5. Apoi in toamna, incepand din octombrie, este asteptata in concesiuni noua generatie a unuia dintre cele mai vandute modele din Europa, in ultimii ani, Renault Captur. Cel mai probabil, premiera mondiala pentru a doua generatie Captur va avea loc o luna mai devreme, in cadrul Salonului de la Frankfurt.