Soarta Bloodhound Super Sonic Car, sub semnul intrebarii
22.01.2019
        
Distribuie acest articol!   

Impresionantul bolid Bloodhound Super Sonic Car (SSC), care urma sa devina cel mai rapid vehicul terestru din lume, a fost scos oficial la vanzare si poate fi achizitionat pentru 316.000 de dolari.

Echipa din spatele obiectivului ambitios de a dobori recordul actual de viteza, de 1.228 km/h, a inghetat recent proiectul, dupa ce nu a reusit sa obtina finantare suplimentara. Administratorii supravegheaza acum proiectul si au anuntat ca vor incerca sa vanda activele ramase ale companiei, pentru a maximiza randamentul creditorilor.

In timp ce bolidul in sine pare a fi destul de ieftin, pilotul Andy Green a declarat, intr-un interviu publicat de Piston Heads, ca vor fi necesare „cateva milioane de lire sterline” pentru a face Bloodhound SSC sa functioneze la viteza maxima.

Viitorul proiectului se afla acum in mainile cui doreste sa cheltuie sase cifre pe vehicul. Daca dorinta cumparatorului va fi sa faca din Bloodhound o piesa de expozitie, proiectul va fi mort. Totusi, exista si varianta ca cineva sa cumpere cu intentia de a strange fonduri suplimentare si de a duce pana la capat tentativa de depasire a recordului de viteza.

Bloodhound SSC a fost programat initial sa ajunga in terenul arid din Hakseen Pan, din sudul Africii, spre finele anului 2019, unde urma sa doboare recordul terestru de viteza, de 1.228 km/h, stabilit in 1997. Mai mult, urma sa depaseasca si bariera de 1.000 mile/h, adica 1.609 km/h. Monstrul mecanic este dotat cu o turbina EJ200, folosita la avioanele de vanatoare de tip Eurofighter Typhoon, si a fost testat doar pana la 320 km/h.

Distribuie acest articol!