Formula 1: Sauber se va transforma in Alfa Romeo

5 februarie 2019



Din sezonul 2019, team-ul de Formula 1 Sauber se va numi Alfa Romeo. Ca o ironie a istoriei, la origini, Ferrari provine din Alfa, pentru ca acum Alfa sa fie readusa pe pista tocmai de calutul cabrat!

Alfa Romeo Racing s-a nascut: sub acest nume si cu un nou logo, constructorul auto din Arese, alaturi de Sauber, ataca Formula 1, sezonul 2019. Piloti vor fi Kimi Raikkonen si Antonio Giovinazzi.

Alfa Romeo a renuntat la Formula 1 dupa 1987, insa are o istorie fabuloasa in aceasta disciplina. Primele doua titluri la piloti, in Marele circ, au fost cucerite pe monoposturi Alfa: italianul Giuseppe Farina, in 1950, si argentinianul Juan Manuel Fangio, in 1951. Acum insa, trifoiul cu patru foi este mai degraba echipa secunda a celor de la Maranello, care ii vor furniza motorul si vor privi indeaproape evolutia sperantei Giovinazzi.

De fapt, obiectivul este de a crea o echipa Ferrari junior, asa cum este cazul lui Toro Rosso pentru Red Bull, intarind in acelasi timp imaginea marcii Alfa Romeo.

Actiunea are pe de alta parte si o valoare sentimentala in interiorul Grupului FCA (Fiat Chrysler). Schimbarea numelui si a logo-ului de la Alfa i-ar fi placut cu siguranta regretatului Sergio Marchionne, fostul numarul 1 de la FCA si Ferrari, care si-a dorit acest lucru. Mike Manley, succesorul sau din fruntea FCA, a declarat: „Suntem mandri sa ne asociem cu Sauber si speram ca traditia in tehnica de excelenta si stilul italian vor atinge cele mai inalte varfuri in Formula 1”.

Scuderia Sauber este in Formula 1 din 1993 si a avut piloti importanti ca Alesi, Raikkonen, Massa, Fisichella, Kubica, Villeneuve si, in ultima perioada, pe Leclerc, promovat acum la Ferrari. Sauber a obtinut cele mai bune rezultate cu Perez, locul al doilea in sezonul 2012, iar in 2008, cand echipa se numea BMW Sauber, Kubica a obtinut o victorie pentru elvetieni.