Dupa Range Rover coupé anulat, un alt proiect destul de atipic pentru Land Rover intra la apa: Discovery SVX ramane doar la stadiul de concept de design.
Prezentat la Salonul de la Frankfurt din 2017, conceptul Discovery SVX (foto) nu va mai vedea liniile de asamblare in serie. Grupul englez Jaguar Land Rover (JLR) a anuntat ca motorul V8 5.0 nu se va afla sub capota lui Discovery, ceea ce inseamna abandonarea de facto a lui SVX, desi constructorul anuntase ca vehiculul va intra in productie.
JLR, aflat in proprietatea conglomeratului indian Tata, a confirmat deja oprirea proiectului Range Rover coupé. Grupul englez, care a raportat pierderi importante la sfarsitul anului trecut, vrea sa se recentreze pe electrificarea modelelor sale, prin reconversia unei uzine in producerea de vehicule electrice si hibride.
Trebuie precizat totusi ca JLR este lovit si de o doua realitate dura: Brexit-ul cu eventualitatea unui „no deal”, care va reprezenta o adevarata catastrofa si scaderea vanzarilor de vehicule diesel in Europa, in conditiile in care mai bine de 90% din modelele vandute de grupul britanic au fost echipate cu astfel de motorizari.