Nu exista nicio indoiala ca tot ce este atins de Bugatii devine de nepretuit. Este si cazul acestei jucarii „Baby Bugatti”, o versiune in miniatura a legendarului Type 35, unul dintre modelele cele mai apreciate din istoria marcii. Este electric si dispune de baterii interschimbabile.
In ultima perioada, Bugatti a multiplicat versiunile omagiale, cu trimitere la realizarile sale din trecut. Dupa un Chiron special, realizat la implinerea a 110 ani, si “La Voiture Noire“, a venit acum randul acestui „Baby Bugatti”. Este un remake al miniaturii produse de Bugatti in anii 1930, pentru cel mai tanar model al familiei, numai ca, de aceasta data, Bugatti a vazut lucrurile la o dimensiune (putin) mai mare.
La vremea respectiva a fost realizat un model 1/2 pentru copii, iar acum avem o replica 3/4 dupa Type 35 si, in plus, electrica. Sunt propuse doua versiuni: una pentru copii, cu o putere de 1 kw si o viteza maxima de 20 km/h, si una pentru adulti, de 4 kw si 45 km/h.
Si cum Bugatti si-a surprins mereu clientii, de aceasta data a realizat o replica si pentru „speedkey”. Ceea ce inseamna ca o cheie speciala permite dezactivarea limitatorului si se poate astfel profita de toti cei 10 kw ai motorului electric.
Masina a fost realizata manual, iar pentru habitaclu s-au folosit materiale nobile, precum pielea si aluminiul. Vor fi produse doar 500 de exemplare, fiecare oferit la pretul de 30.000 de euro. Fara taxe, bineinteles.