Prin publicarea imagini alaturate, insotita de un comunicat de presa, BMW a confirmat oficial zvonurile vehiculate in ultima perioada, referitoare la aparitia coupe-ului compact Seria 2 Gran Coupé. Va fi „un coupé cu patru usi elegant si sportiv, un model foarte orientat spre design, destinat publicului urban si modern”.
BMW Seria 2 Gran Coupé se bazeaza pe cea mai noua arhitectura BMW cu tractiune fata si imparte numeroase dezvoltari tehnologice cu noul BMW Seria 1, care va fi prezentat si el pe parcursul anului 2019.
A fost conceput ca o oferta globala, in special pentru pietele in care cumparatorii au o afinitate deosebita pentru modelele notchback. Ca alternativa exclusiva la sedanul clasic, coupé-ul cu patru usi se adreseaza tuturor clientilor care prefera un design sofisticat si un aspect sigur de sine si in segmentul compact.
Va fi un concurent direct pentru Mercedes CLA si isi va face debutul mondial la Salonul Auto de la Los Angeles, in noiembrie 2019, lansarea pe piata globala fiind prevazuta sa inceapa in primavara lui 2020.
Sursa: comunicat de presa BMW Group Romania