360 Modena, F430, 458 Italia, 488 GTB… si acum F8 Tributo. Ferrari adauga aceasta noutate in catalogul berlinelor sale. Pentru a explica numele, marca italiana afirma ca este un „omagiu pentru un concept fara compromisuri si pentru motorul din dotare”.
Din punct de vedere tehnic, noutatile nu sunt mari, pentru ca regasim motorul V8 de 3,9 litri turbo al vechiului model 488, in pozitie centrala spate. Puterea este de 720 CP, aceeasi ca si la 488 Pista. Sunt totusi 50 CP in plus fata de GTB. Cuplul este de 770 Nm la 3.500 rpm. Ferrari anunta viteza maxima de 340 km/h, iar in privinta acceleratiilor, sunt necesare 2,9 secunde pentru a trece de la 0 la 100 km/h si 7,8 secunde pentru a atinge 200 km/h.
Mai performant decat modelul anterior, F8 este si mai facil la pilotat, datorita unor module de asistenta la conducere ca „Side Slip Angle Control” sau „Ferrari Dynamic Enhancer+”. Greutatea a scazut cu 40 kg fata de GTB (1.330 kg).
Noul model a fost desenat de centrul de design Ferrari. Reprezentantii marcii afirma ca „reprezinta un nou stil, orientat spre sportivitate si servind performantelor aerodinamice”. Farurile sunt in forma de L, mai scurte, pentru a face loc unor noi fante, care amelioreaza racirea franelor, nefiind necesara o marire a acestora.
In spate sunt patru grupuri optice, dublu fata de 488. Luneta este prevazuta cu doua fante, pentru a extrage aerul cald din compartimentul motorului.
Totusi, se remarca elementele de caroserie comune cu cele de la 488, ceea ce inseamna ca Ferrari a lansat mai degraba un lifting decat un model nou.
Schimbarile sunt mai vizibile la bord, incepand cu cele doua guri de aer rotunde si ecranul cu diagonala de 7 inch pentru instrumentarul de bord. In general, interiorul pastreaza stilul minimalist, putin dezordonat, tipic Ferrari.