Un BMW 327 din 1938, vandut in Bucuresti si aflat in colectia BMW Group Classic, revine in Romania
25.06.2019
        
Distribuie acest articol!   

Un model BMW 327, cumparat de nou din Bucuresti, in 1938, are prinsa in caroseria sa originala istoria agitata a Europei de Est. Aflat acum in colectia BMW Group Classic, automobilul se intoarce dupa jumatate de secol in Romania si va fi prezentat la Concursul de Eleganta Sinaia.

Eduard Ecker s-a nascut in Romania, la 22 iunie 1912. In anii 30, pe strazile Bucurestiului, se indragosteste de un elegant si luxos BMW 327 Cabriolet. Absolvent al scolilor de inginerie si arhitectura, Ecker reuseste sa-si achizitioneze modelul visat la varsta de numai 25 de ani. Masina a fost cumparata de noua din showroomul din Bucuresti al companiei Tracta, reprezentantul oficial al marcii BMW de la acea vreme.

BMW 327 – sau BMW 55 PS Sports Convertible, asa cum era denumit oficial de BMW in perioada respectiva – era propulsat de un motor cu sase cilindri in linie, care dezvolta 55 CP pentru o viteza maxima de 125 km/h. Noul model, elegant, modern si luxos, era simbolul perfect al ascensiunii economice a Romaniei acelor vremuri si al Bucurestiului care capatase supranumele de „Micul Paris”.

Instaurarea perioadei comuniste vine cu momente foarte dificile, inclusiv pentru minoritatea germana din care Eduard Ecker facea parte. Acesta isi gaseste cu greu de lucru, iar legenda spune ca singurul lucru de valoare pe care a reusit sa il salveze de la confiscare a fost automobilul pe care l-a dezmembrat si l-a ascuns.

La inceputul anilor ’60, situatia incepe sa se relaxeze si Ecker reuseste sa gaseasca un serviciu stabil. Reuseste sa reinmatriculeze automobilul cu numarul 2-B-2763. Modelul BMW decapotabil il acompaniaza pe Ecker in toate excursiile sale. Masina acumuleaza sute de mii de kilometri si este intretinuta cu mare grija de Ecker. La jumatatea anilor 60 primeste al cincilea motor, achizitionat clandestin de la un actor roman, dupa ce, in anii 40, Ecker se aprovizionase cu piese de schimb cu sprijinul armatei germane. Incepeau ultimele pregatiri pentru o noua mare aventura.

Ecker cere viza pentru o excursie in Iugoslavia si, in final, in 1969 primeste permisiunea de calatorie alaturi de nelipsita sa masina. Din Belgrad reuseste sa treaca in Italia, unde ramane fara bani si cu rezervorul gol. Prietenii din München ii ofera sprijin financiar si astfel reuseste sa ajunga in Austria. De aici, in timpul noptii, isi propune sa traverseze granita spre Germania prin padure. Din cauza oboselii, pierde controlul masinii si o loveste de un copac. Caroseria este zgariata pe lateral, dar masina poate continua drumul.

Ajuns in Germania, Ecker isi gaseste de lucru in constructii. Contribuie la ridicarea Parcului Olimpic din München, de langa sediul BMW, pana in 1972. In aceasta perioada repara partea tehnica a automobilului, dar niciodata caroseria, care pastreaza astfel urmele aventurilor petrecute impreuna, ca o poveste nespusa. La inceputul anilor 2000, cand Ecker trece de varsta de 90 de ani, doneaza automobilul catre BMW Group Classic, care il pastreaza in starea originala.

La 29 iunie 2019, modelul BMW 327 va fi prezentat in cadrul Concursului de Eleganta Sinaia. Se intoarce in tara dupa o jumatate de secol de la mare evadare din spatele Cortinei de Fier. Caroseria pastreaza inca toate urmele aventurilor lui Eduard Ecker. Se estimeaza ca automobilul a parcurs peste doua milioane de kilometri. Masina inca are numerele romanesti originale, 2-B-2763.

Sursa: BMW Group Romania

Distribuie acest articol!