CNR, Transilvania Rally 2019: Simone Tempestini castiga raliul de casa si e mare favorit la titlu

30 septembrie 2019



Campionul national en titre Simone Tempestini a inregistrat o victorie categorica in Transilvania Rally 2019 si este noul favorit in lupta pentru titlu, inaintea etapei finale de la Brasov.

Pilotul clujean nu a avut nicio emotie in raliul de casa, castigand 7 dintre cele 9 probe speciale. Prima proba, cea de la Capusu Mare, a fost anulata din cauza lipsei de comunicatii.

Pe un Hyundai i20 R5, Tempestini, avandu-l in dreapta pe Sergiu Itu, a incheiat cursa cu un avantaj de 01:08,9 fata de ocupantul pozitiei secunde, nimeni altul decat colegul sau de la Napoca Rally Academy, Bogdan Marisca.

Pe 3 in clasamentul general al Transilvania Rally a fost echipajul Steve Fernandes – Oliver Beck, care a concurat exclusiv pentru runda din Tour European Rally, in timp ce in clasamentul contand pentru a saptea etapa din Campionatul National de Raliuri, podiumul a fost completat de echipajul Alexandru Pitigoi – Anton Avram. Acestia din urma au prins podiumul dupa ce Sebastian Barbu a fost penalizat cu 40 de secunde.

Pe 3 initial, in clasamentul CNRD, Sebastian Barbu a pierdut podiumul dupa o penalizare de 40 de secunde.

Dupa un sezon excelent, in care au terminat de fiecare data pe podium, Dan Girtofan si Tudor Marza au abandonat chiar in startul raliului, din cauza unor probleme tehnice. De altfel, un total de 22 de echipaje nu au ajuns la finish, la Cluj Arena, acolo unde a avut loc ultima proba, super speciala.

Vali Porcisteanu a terminat pe 5 in etapa interna de la Cluj, dar se mentine pe primul loc in clasamentul temporar al Campionatului National de Raliuri Dunlop. Pilotul argesean are 203 puncte, cu doua mai mult decat Tempestini, insa clasamentul final se realizeaza dupa sistemul N-2, unde N este numarul total de etape. Daca Porcisteanu a punctat in toate rundele, in schimb, Tempestini are doua runde cu 0, la Bacau si Sibiu, si doar va puncta, astfel ca acesta din urma este avantajat inaintea Tess Rally Brasov.

Bogdan Marisca a incheiat pe 2 la Cluj si si-a asigurat o clasare in Top 5 la finalul sezonului.

Sursa: comunicat de presa FRAS