Cu doar cateva zile inainte de deschiderea Salonului de la Frankfurt (12-22 septembrie), Cupra a prezentat Tavascan, un concept de SUV coupé 100% electric.
Tanarul brand Cupra vine la Frankfurt cu un nou concept, dupa Formentor, un hibrid reincarcabil prezentat in primavara, la Salonul de la Geneva. De aceasta data este vorba de un SUV coupé 100% electric, cu o motorizare inedita pentru vechiul preparator sportiv de la Seat, transformat intre timp in marca de sine statatoare.
Dezvoltat pe platforma MEB a Grupului Volkswagen, Tavascan dispune de doua motoare cu zero emisii, unul pe puntea din fata, celalalt pe cea din spate. Acest ansamblu dezvolta o putere totala de 306 CP, care este transmisa catre toate cele patru roti, asigurand o acceleratie 0-100 km/h in mai putin de 6,5 secunde. Autonomia poate sa ajunga pana la 450 km gratie unei baterii de 77 kWh, situata pe planseu.
Din punct de vedere al designului, Cupra este un „crossover cu patru usi care are caracterul unui SUV si eleganta unui coupé sport”. Asadar, constructorul livreaza un SUV coupé, cu o „musculatura” si trasaturi bine definite pentru o alura generala dintre cele mai dinamice.
Se remarca in mod particular capota care plonjeaza, cu partea din fata care seamana cu o gura deschisa, flancurile sculptate si linia plafonului in picaj. Trebuie remarcate si „semnatura luminoasa”, jantele inchise de 22 inch si forma impresionanta a difuzorului din spate. Acest stil expresiv este accentuat de noua culoare de „metal lichid”, cu fibra de carbon si detalii rafinate in tenta de cupru.
Sportivitatea se prelungeste si in interior, prin elementele din carbon si designul scaunelor. Luxul si noile tehnologii nu sunt uitate – cupru, alcantara, tablou de bord digital cu diagonala de 12,3 inch si un ecran de info-divertisment de 13 inch.
In timp ce Formentor hibrid reincarcabil va fi lansat in versiunea de serie in 2020, ramane de vazut daca si Tavascan va ajunge intr-o buna zi in productie.