Este oficial: celebrul salon auto de la Frankfurt nu va mai exista!
01.02.2020
        
Distribuie acest articol!   

Industria auto mondială întoarce o pagină de istorie. După aproape șapte decenii în care a găzduit cea mai importantă manifestare expozițională a industriei auto germane și una dintre cele mai mari din lume, Frankfurt își ia adio de la celebrul IAA.

Criza pe care o traversează saloanele auto își face simțite efectele, iar cele mai mari nume din domeniu nu sunt nici ele menajate. Organizatorul salonului, asociația industriei germane de specialitate, VDA, a anunțat oficial că următoarea ediție, programată în 2021, nu se va mai organiza la Frankfurt. Decizia vine după semieșecul ediției 2019, când numeroase nume importante au absentat, iar numărul vizitatorilor a scăzut dramatic, cu circa 30% (de la 810.000 în 2017, la doar 560.000).

La fel ca în cazul francezilor, care depun eforturi pentru a reinventa Salonul de la Paris, VDA își dorește un ”new look” pentru IAA. Pe lista scurtă a candidatelor pentru IAA 2021 au rămas trei orașe germane: Berlin, Hamburg și München. Decizia urmează să se ia în următoarele săptămâni.

Prima ediție a ”Internationale Automobil-Ausstellung” găzduită de Frankfurt pe Main a avut loc în 1951. În timp, salonul și-a câștigat o faimă desoebită, datorită spațiilor ample de expunere și a modului în care expozanții, cu precădere mărcile premium din industria auto germană, obișnuiau să facă adevărate demonstrații de forță în complexul Messe Frankfurt. Mercedes, de pildă, avea rezervată în mod tradițional cea mai veche hală, unde își amenaja un stand desfășurat pe mai multe etaje. La capătul celălalt al complexului, care prin dimensiuni se poate compara cu un mic orășel, rivalii de la BMW ocupau cea mai modernă hală, în interiorul căreia, pe perioada IAA, dădeau frâu liber imaginației. Așa au ajuns să amenajeze în interior o ditamai… șoseaua suspendată, pe care rulau modelele lor, de la oldtimere până la cele mai noi apariții. Ca să țină pasul cu megalomania rivalilor, cei de la Audi își construiau de la zero, într-o piațetă, propria hală, o clădire în toată regula, care la finalul salonului era demontată, ca și cum n-ar fi existat vreodată.

Istoria merge mai departe, iar timpul ne va arăta dacă și cum IAA și celelalte mari saloane auto reușesc să țină pasul cu vremurile în schimbare.

Distribuie acest articol!