Salonul Auto de la Paris a fost anulat
31.03.2020
        
Distribuie acest articol!   

La scurt timp după ce anularea Salonului Auto de la Detroit a devenit certitudine, acum a venit anunțul oficial și în privința ediției 2020 a Salonului Auto de la Paris.

Evenimentul era programat, conform tradiției, în octombrie, la complexul expozițional Porte de Versailles. Nu va mai avea loc – cel puțin nu în varianta cunoscută, pentru marele public. Organizatorii au anunțat că intenționează să mențină în calendar un eveniment de dimensiuni reduse, care ar fi mai puțin costisitor și mai ușor de organizat în contextul actual. Se vehiculează ideea unui eveniment dedicat doar companiilor și specialiștilor din branșă, poate chiar un „festival” cu evenimente în tot Parisul, nu neapărat în spații expoziționale.

Cum organizatorii încercau să reinventeze acest salon, de fapt doar noile idei, care urmau să confere originalitate ediției de anul acesta, vor fi păstrate. Rămâne de văzut câte din aceste idei vor fi, până la urmă, materializate.

Distribuie acest articol!