Dieselgate: Volkswagen a căzut la pace cu clienții germani și va plăti 750 milioane de euro despăgubiri
02.05.2020
        
Distribuie acest articol!   

Marea bătălie juridică ce urma să pună față în față Volkswagen și asociația VZBV, de apărare a drepturilor consumatorilor din Germania, nu va mai avea loc. Cele două părți au ajuns la un acord definitiv, în baza căruia producătorul va plăti 750 milioane de euro despăgubiri celor 230.000 de clienți germani, în urma scandalului Dieselgate.

Așadar, o nouă factură consistentă pentru Volkswagen, în afacerea motoarelor diesel cu emisii trucate. După ce s-a ales cu plata a 30 de miliarde de euro ca despăgubiri de tot felul, în urma acestui imens scandal declanșat în SUA, Volkswagen a ținut cu orice preț să evite un alt proces de anvergură, care de data aceasta se profila chiar ”pe teren propriu”, în Germania.

Un prim acord părea că fusese stabilit la începutul acestui an, însă abia acum termenii acestuia au fost fixați. Astfel că Volkswagen reușește să evite un nou proces costisitor. Cei 235.000 de clienți reprezentați de asociație vor primi despăgubiri cuprinse între 1.350 și 6.250 euro, în funcție de rulajul și vechimea automobilului.

Totuși, problemele gigantului din Wolfsburg, în urma scandalului Dieselgate, nu se vor opri aici. Deși despăgubirile reclamate la nivel de grupuri de consumatori au fost rezolvate pe majoritatea piețelor, în continuare constructorul va avea de dus numeroase alte bătălii juridice, declanșate în nume propriu, de diverși clienți.

Distribuie acest articol!