Salonul Auto de la München (IAA 2021) se va derula după un nou concept

19 august 2020



Pentru saloanele auto, actualul context nu este deloc favorabil. Interesul publicului pentru acest gen de evenimente pare să fie în cădere liberă, iar criza Covid-19 a dus la anularea tuturor marilor saloane programate în 2020 – Geneva, Detroit, Paris.

Industria auto germană încearcă să salveze pe cât posibil situația și, după o ediție 2019 nu tocmai reușită, organizatorii au decis că este momentul unei schimbări radicale pentru IAA. Și astfel, după 70 de ani, celebrul salon și-a luat rămas bun de la Frankfurt, urmând ca din 2021 să se desfășoare la München.

Scopul principal va fi recucerirea publicului, iar soluția găsită de organizatori constă în transformarea salonului într-un eveniment de anvergură. Iar reinventarea conceptului de salon auto ar trebui să ducă la supraviețuirea celebrului IAA.

În condițiile în care organizatorii Salonului de la Geneva au anunțat deja că au anulat și ediția 2021, singurul eveniment major de acest gen găzduit anul viitor pe Bătrânul Continent va fi IAA München. Organizatorii au prezentat noul concept, care prevede trei zone distincte și o perioadă redusă la doar 6 zile (7-12 septembrie 2021).

Intitulată Open Space, una din zonele expoziționale va fi destinată marelui public și va fi amplasată în locurile cele mai frecventate din oraș. Aici vor fi prezentate viitoarele concepte de mobilitate și tehnologiile inovatoare.

Spațiul Blue Lane va fi destinat testării vehiculelor, în principal a celor cu emisii reduse. Nu va fi o simplă pistă de testare, ci un traseu în toată regula, între complexul expozițional și centrul orașului.

În fine, spațiul denumit Summit va fi unul clasic, amenajat în cadrul complexului expozițional din München. Aici va fi locul de întâlnire al profesioniștilor din industrie și de prezentare a noutăților. Spațiul va fi dedicat în principal inovațiilor și prezentărilor de modele inedite, și mai puțin prezentării unor game complete de produse.