Ogier deschide balul WRC 2021, cu o victorie-record la Monte Carlo

25 ianuarie 2021



Mondialul de raliuri, ediția 2021, a început conform tradiției, la Monte Carlo. Sebastien Ogier și-a trecut în palmares cel de-al 50-lea succes în WRC. Cu opt victorii la Monte Carlo, el l-a depășit pe compatriotul său Sébastien Loeb și a devenit recordmanul acestui celebru raliu.

Francezul s-a impus la capătul duelului purtat cu coechipierul său de la Toyota, Elfyn Evans, și cu Thierry Neuville (Hyundai).

Ogier a fost marele favorit al rundei inaugurale, cel puțin din perspectiva statisticii, care ne arată că 7 din cele 8 victorii ale sale la Monte Carlo au fost obținute începând din 2014! El a luat punctajul maxim anul acesta, după ce a obținut și bonusul acordat învingătorului din Power Stage.

Deși a încheiat ziua de joi abia pe poziția a cincea, iar vineri a avut parte de o pană, Sebastien Ogier s-a instalat sâmbătă la șefie și avea să termine raliul cu un avans de peste 32 de secunde față de următorul clasat.

Andreas Mikkelsen (Skoda) s-a impus la categoria WRC2, iar Yohann Rossel (Citroen) a fost primul la WRC3.

A doua rundă din WRC 2021 se va disputa în Finlanda, pe 26-28 februarie, dacă situația nu se va complica din cauza pandemiei Covid-19.