Primele imagini cu versiunea de serie a noului model electric BMW i4
23.03.2021
        
Distribuie acest articol!   

BMW a prezentat astăzi, cu ocazia conferinței anuale, primele imagini cu versiunea finală, de serie, a noului model electric i4.

”Cu aspectul său sportiv, cea mai bună dinamică din clasă şi zero emisii locale, i4 este un BMW autentic. Aceasta face ca inima mărcii BMW să bată acum în regim full electric”, a declarat Pieter Nota, membru al Consiliului de Administraţie al BMW AG, responsabil pentru clienţi, mărci şi vânzări.

BMW i4 este un gran coupé full electric cu patru uşi care va fi lansat pe piaţă în cursul anului 2021, inclusiv un model BMW M Performance. BMW susține că echilibrul său rafinat de sportivitate tipică mărcii, confort şi performanţă durabilă sunt unice în segmentul său.

Gama BMW i4 va fi disponibilă în diferite versiuni, acoperind autonomii de până la 590 km (WLTP). Cu o putere de până la 530 CP, BMW i4 poate accelera de la 0 la 100 km/h în aproximativ 4 secunde.

BMW a anunțat că va reveni, în cursul următoarelor săptămâni, cu detaliile complete referitoare la noul i4. Până atunci, vă invităm să urmăriți o scurtă prezentare dinamică a acestui model, în filmul de mai jos.

Sursa: comunicat de presă BMW Group România

Distribuie acest articol!