Cel mai mare SUV electric produs de Volkswagen se va numi ID.6 și va putea lua la bord până la 7 persoane. A fost prezentat oficial zilele acestea, în cadrul Salonului Auto de la Shanghai.
Volkswagen a prezentat două versiuni: ID.6 Crozz, fabricat la FAW, în nordul Chinei, și ID.6 X, fabricat în sud, la SVW. Sunt două declinări ale aceluiași model, realizat cu scopul de a diferenția cele doua companii din această țară, în care constructorul german este asociat.
Ca aspect, Volkswagen ID.6 este foarte apropiat de conceptul ID.Roomzz, prezentat și el la Shanghai, în 2019. Folosește platforma modulară electrică a grupului (MEB) și măsoară 4,88 metri lungime.
ID.6 aduce foarte mult cu ID.4, cea mai importantă diferență între cele două modele fiind la ampatament. Cel puțin deocamdată, ID.6 va fi comercializat exclusiv în China.
Cele două motoare electrice asigură tracțiunea integrală și o putere însumată de 305 CP. Accelerația 0-100 km/h se realizează în 6,6 secunde, iar viteza maximă este de 160 km/h. Cele două variante de acumulatori au capacitatea de 58 kWh și 77 kWh, cu autonomia de 436 km, respectiv 588 km.
ID.6 dispune de numerose dotări care încorporează tehnologie de ultimă generație. Printre acestea, asistentul vocal Hello ID și sistemul de asistare la condus IQ.Drive, cu funcția semiautonomă Travel Assist.