Primăvara aceasta, o nouă generație Honda Civic este dezvăluită pe piața nord-americană. Versiunea europeană va fi lansată ulterior. Oarecum surprinzător, cea de-a 11-a generație Civic își face apariția cu o arhitectură în trei volume.
După prezentarea unui prototip, în noiembrie anul trecut, urmată de câteva imagini cu versiunea de serie, apărute în China, iată că Honda dezvăluie noua generație, care, spre deosebire de precedenta, este mai lungă cu 2 cm (4,67 metri), mai joasă cu 1 cm (1,41 metri) și are un ampatament mai mare cu 4 cm (2,74 metri).
Ca aspect, nou Civic pierde ceva din agresivitatea cu care ne obișnuise, în schimb afișează un stil ceva mai echilibrat, contemporan. Habitaclul urmează același principiu și inaugurează noul stil interior al mărcii, cu linii curate și organizare pe orizontală.
Majoritatea comenzilor sunt grupate pe ecranul tactil central, cu diagonala de la 7 la 9 inchi (în funcție de versiune), compatibil cu Apple CarPlay și Android Auto. Totuși, pentru anumite funcții s-au păstrat butoanele fizice, ca de pildă climatizarea. Instrumentarul digital cu diagonală până la 10,2 inchi și sistemul audio Bose Premium cu 12 difuzoare completează dotările de la bord.
Honda definește noua generație drept ”cea mai plăcută la condus și cea mai avansată tehnologic” dintre toate generațiile Civic de până acum. Pentru aceasta, caroseria a fost rigidizată, puntea spate a fost mărită, iar direcția și suspensia au fost revizuite. Sunt disponibile sisteme de asistență de generație nouă, care permit conducerea semi-autonomă sau frânarea de urgență cu recunoașterea pietonilor și a bicicliștilor.
În privința motorizărilor, clienții din Statele Unite au de ales între un agregat de 2.0 litri aspirat (158 CP) și unul de 1.5 litri cu turbocompresor (182 CP). Ambele sunt în 4 cilindri, cuplate la o transmisie CVT.
În timp ce comenzile au fost deschise deja în SUA, oferta europeană își va face apariția doar peste câteva luni. Este de așteptat ca pe Bătrânul Continent să vedem versiunea hatchback, mult mai populară aici, precum și motorizări electrificate.