Criza semiconductoarelor continuă să afecteze industria auto, cu o amploare care deocamdată nu poate fi evaluată. Mai mult, reprezentanții unor producători din domeniu sunt de părere că penuria de microcipuri va continua și în 2022.
La Grupul Volkswagen, situația deficitului de microcipuri continuă să fie ”extrem de volatilă” și impredictibilă, cel puțin până la sfârșitul anului. În primul trimestru din 2021, cel mai mare producător european de automobile a produs cu 100.000 de vehicule mai puțin decât își planificase inițial.
Potrivit unui raport publicat de Business Insider, se estimează că 800.000 de unități nu vor mai putea fi produse, până la sfârșitul acestui an. Gigantul german a refuzat să comenteze oficial această cifră, însă este tot mai clar că previziunile în privința livrărilor se pot schimba de la o zi la alta.
”Ne așteptăm ca situația să se relaxeze în a doua jumătate a anului. Grupul Volkswagen va face tot posibilul pentru a compensa unitățile care nu au fost produse din cauza lipsei de semiconductoare, de la sfârșitul anului trecut”, a declarat responsabilul cu achizițiile pe întreg Grupului Volkswagen, Murat Aksel, citat de publicația germană Automobilwoche.
Din cauza acestei penurii, multe fabrici de autoturisme s-au văzut nevoite să își modifice ritmul de lucru și chiar să oprească producția anumitor modele timp de câteva săptămâni. În Germania, pe lângă Volkswagen, Daimler și BMW au fost și ele afectate, la fel ca rivalii francezi de la Stellantis sau Renault. Practic, criza este generalizată.
În încercarea disperată de a reduce proporțiile crizei, recent, grupul Bosch a anunțat deschiderea unei fabrici de semiconductoare, în Germania. Fabrica, care se așteaptă să angajeze aproape 700 de persoane, are programate primele livrări în septembrie.
Potrivit companiei de consultanță Alix Partners efectele crizei se vor traduce, anul acesta, printr-o scădere a producției de vehicule cu 3,9 milioane de unități, la nivel global.
Sursa: Automobilwoche