Noua Toyota Land Cruiser: schimbare totală!
24.06.2021
        
Distribuie acest articol!   

Unul dintre cele mai apreciate modele off-road la nivel mondial, Toyota Land Cruiser, tocmai a fost prezentat într-o versiune nouă, complet schimbată. Din păcate, Europa nu se află printre piețele pe care va ajunge noua generație.

Land Cruiser este unul dintre marile nume ale lumii 4×4, la fel ca Nissan Patrol, Mitsubishi Pajero sau Land Rover Defender. Spre deosebire de rivalii săi tradiționali, care între timp au dispărut de pe majoritatea piețelor, Toyota Land Cruiser își continuă aventura.

O aventură care a început prin anii 1950, cu celebrul ”BJ” și care în timp a evoluat foarte mult, îndepărtându-se destul de mult de stilul rustic inițial. Așa se face că Land Cruiser este acum mai degrabă omologul japonez al Range Rover, imaginea aventuroasă fiind ceva mai estompată și într-un oarecare contrast cu cea a unui SUV premium.

A fost nevoie de mai bine de zece ani pentru ca seria anterioară să facă loc unui nou Land Cruiser. Aspectul noii generații ne lasă să înțelegem că este un model conceput în special pentru câteva piețele țintă: America de Nord, Orientul Mijlociu și Rusia.

Dezvoltat pe platforma modulară de dată recentă recentă TNGA (Toyota New Global Architecture), noul Land Cruiser abandonează vechiul motor V8 de 5,7 litri, în favoarea unui V6 diesel de 3,3 litri și unui nou V6 pe benzină, de 3,5 litri turbo. Pe anumite piețe va exista și un V6 pe benzină, atmosferic.

Transmisia automată în 10 trepte și tracțiunea integrală cu trei diferențiale vor fi oferite standard. De remarcat și apariția unei suspensii adaptive.

Adoptarea noii platforme nu modifică semnificativ dimensiunile de gabarit, în schimb noua generație este cu 200 kg mai ușoară față de cea anterioară!

Schimbări sunt și la interior, cu o adevărată revoluție pe tabloul de bord, dominat de un ecran tactil cu diagonala de 12,3 inchi, conectivitate pentru smartphone și imagini de la exterior (360 de grade).

Noul Land Cruiser va avea și o versiune ”GR Sport”, cu un aspect mai agresiv – jante negre, grilă cu design special și o serie de detalii personalizate.

Distribuie acest articol!