Declanșat în 2015, în Statele Unite, scandalul Dieselgate a căpătat între timp anvergură globală și continua să facă noi victime în industria auto. Cel mai nou nume care a intrat în vizorul justiției, în privința emisiilor poluante trucate, este cel al conglomeratului italo-american Fiat Chrysler (FCA).
De mai mulți ani au existat o serie acuze la adresa FCA, formulate de diverse grupuri de consumatori sau de activiști ecologiști, referitoare la emisiile de noxe. De data aceasta, demersul este oficial și vine din partea Direcției Generale pentru Concurență, Consumatori și Controlul Fraudelor (DGCCRF) din Franța.
Grupul, care în prezent este parte integrantă din gigantul Stellantis, este acuzat că ar fi modificat funcționarea anumitor unități de control al poluării, astfel încât emisiile de noxe ale motorului să fie sub limita impusă de lege.
DGCCRF susține că, fără această strategie, vehiculele în cauză nu ar fi putut fi omologate.
Fiat Chrysler este al cincilea producător care este pus sub acuzare în Franța, în cadrul scandalului Dieselgate, după Volkswagen, Renault, Peugeot și Citroen. Se vorbește deja despre o amendă care poate ajunge până la 9,6 miliarde de euro, dacă se va declanșa un proces în Franța.
Evident, FCA intenționează să se apere. Cel mai probabil, va încerca să ajungă la o soluție amiabilă, tocmai pentru a evita un proces ce ar putea fi extrem de costisitor.