VinFast, primul producător de automobile din Vietnam, se pregătește să își inaugureze primele filiale internaționale, în Europa și America de Nord. Ieșirea pe piețele internaționale se va face odată cu lansarea primelor modele, în primăvara anului 2022.
VinFast a făcut primii pași ca producător internațional de automobile electrice, prin deschiderea oficială a filialelor sale în primele cinci piețe cheie din strategia de expansiune internațională: Statele Unite, Canada, Olanda, Franța și Germania. Producătorul vietnamez intenționează să se extindă și în alte țări, în viitor.
Pentru a-și forma echipele, VinFast a anunțat că a angajat experți în domeniul auto și agenți de vânzări de la principalii producători auto, precum Tesla, BMW, Porsche, Toyota și Nissan.
Partenerii săi strategici sunt nume mari din industria auto și tehnologie: Pininfarina, ZF, Dürr, Bosch, ABB, Faurecia, Dassault și chiar Google.
În Europa, modelele comercializate de VinFast vor fi proiectate cu ambiția de a forma o gamă de ultimă generație, integrând tehnologii moderne, care să satisfacă nevoile zilnice de mobilitate ale clienților de pe această piață, la un buget rezonabil.
Primele două modele, botezate VinFast VF e35 și VinFast VF e36, sunt SUV-uri electrice, care vor fi lansate în martie 2022. Acestea vor corespunde standardelor europene în vigoare și vor viza cele mai bune rezultate la testele de impact Euro NCAP.
În cursul lunii octombrie, VinFast va organiza un eveniment de anvergură, numit VinFast EV Day 2021, în cadrul căruia va prezenta viitoarele sale modele 100% electrice.