Audi înseamnă „a asculta” sau „a auzi”, în limba latină, iar cele patru inele sunt prezente în peisajul auto încă din anul 1932. Dar care este semnificația siglei Audi?
Audi este unul dintre cei mai de succes producători auto, la nivel global. Și unul dintre cei mai vechi, chiar dacă a avut perioade dificile, înainte de anii 1980.
Celebra marcă germană se poate lăuda cu un logo simplu, ușor de recunoscut, format din patru inele legate. Istoria acestora este, însă, destul de complexă.
Totul a început în 1899, când August Horch, un om de afaceri german, a decis să înființeze prima sa companie: Horch & Cie. După câțiva ani în care a lucrat cu un partener, a decis să părăsească compania pentru a crea o alta, pentru care a fost nevoit să găsească un nume nou.
„Audi” este, cumva, echivalentul în latină al lui „Horch”, fiind forma imperativă a verbului “a asculta”. Un nume care… i-a sunat bine și l-a folosit la afacerea fondată în 1909.
Primul automobil Audi s-a comercializat în anul următor, iar activitatea a continuat până la criza financiară din 1929. A fost o perioadă în care supraviețuirea era imposibilă fără a fuziona cu alte companii. Patru mărci și-au unit atunci forțele, formând un nou grup auto: Audi Automobilwerke GmbH, Horch, DKW și Wanderer.
Cu ocazia acestei fuziuni a apărut faimosul logo cu cele patru cercuri. Astfel s-a născut Auto Union AG, care mai târziu avea să se transforme în Audi. Iar logo-ul a rămas practic același de la înființarea Auto Union până în prezent.