Cel mai vândut automobil din lume a trecut de 50 de milioane de exemplare produse
14.09.2021
        
Distribuie acest articol!   

După 55 de ani de producție și 12 generații, Toyota sărbătorește atingerea unei borne simbolice cu unul dintre cele mai de succes modele ale sale, Corolla: 50 de milioane de exemplare produse.

În această vară, Toyota a produs exemplarul Corolla cu numărul 50.000.000, o nouă etapă simbolică pentru legendarul său model compact, lansat în 1966. În prezent, Toyota Corolla este pur și simplu cel mai vândut automobil din lume, clasându-se în fața altor două modele care continuă să scrie istorie în acest top, Ford Seria F și Volkswagen Golf.

Cea mai nouă generație Corolla, a 12-a (tip E210), a fost lansată în 2018, în versiuni hatchback (cu 5 uși) și break (Touring Sports), înlocuind modelul Toyota Auris, care a eclipsat numele Corolla în Europa, între 2006 și 2018. În restul lumii, Corolla se vinde și în alte variante, inclusiv un monovolum cu patru uși.

Toyota Corolla s-a născut în 1966, în Japonia, iar numele său înseamnă „coroana florilor”. Conceptul a fost, încă de la început, de a oferi calitate, longevitate și fiabilitate la cel mai bun nivel, precum și o experiență unică de condus, cu caracteristici și echipamente împrumutate de pe segmente superioare.

La trei ani de la lansare a început să domine piața japoneză, iar mai apoi a pleacat să cucerească lumea. În 1974 a devenit cea mai bine vândută mașină a anului, în lume. Astăzi, Toyota Corolla este vândută în nu mai puțin de 150 de țări și se produce în 10 fabrici de pe diferite continente.

Anul trecut, Toyota a extins familia acestui model cu Corolla Cross, o versiune SUV la jumătatea distanței dintre C-HR și RAV4. Planificat inițial pentru piețele emergente, ar putea, conform ultimelor zvonuri, să fie lansat în curând și în Europa.

Distribuie acest articol!