Ford Fiesta facelift 2021: un stil mai rafinat și un pachet îmbunătăţit de tehnologii
16.09.2021
        
Distribuie acest articol!   

Ford a dat publicității informațiile referitoare la versiunea revizuită a modelului mini Fiesta. Constructorul american își definește mezina drept un model ”conectat, electrificat, pregătit pentru viitor”.

Clienții din România pot plasa deja precomenzi în rețeaua de dealeri Ford. Prețul de pornire prin Programul Rabla 2021 pentru persoane fizice este de 11.300 euro cu TVA, pentru versiunea Fiesta Connected 1.1 Benzină 75 CP, cutie manuală. Primele mașini vor sosi în România, în februarie 2022.

Stilul exterior este mai rafinat, astfel că fiecare nivel de echipare (Trend Connected, Titanium, ST-Line și Active) beneficiază de elemente de stil unice, alături de o gamă extinsă de culori, jante și finisaje interioare. Gama Fiesta este, de asemenea, extinsă cu pachetul X pentru Titanium.

Printre tehnologiile de nouă generație de care dispune noua Fiesta se numără farurile Matrix LED cu sistemul anti-orbire (Glare-Free High Beam) și panoul de bord digital de 12,3 inch ce poate fi personalizat.

Tehnologiile Local Hazard Information și Wrong-Way Alert își fac debutul pe Fiesta, ca parte dintr-o suită de tehnologii de asistență a șoferului. Alte tehnologii disponibile includ Pilot Automat Adaptiv cu Stop & Go și Recunoașterea Indicatoarelor de Viteză, concepute pentru a ajuta la menținerea unei distanțe confortabile față de vehiculul din față.

Funcțiile avansate de conectivitate ajută, de asemenea, noii proprietari de Fiesta să se bucure de o experiență de utilizare fără stres. Conectivitatea noii Fiesta oferă, de asemenea, actualizări de trafic în timp real pentru sistemul de navigație disponibil și permite alertarea  șoferilor despre o situație periculoasă pe drumul din față, chiar dacă incidentul nu este vizibil din cauza unei curbe sau a altor vehicule.

Gama de propulsoare electrificate include si EcoBoost Hybrid cu tehnologie mild-Hybrid de 48 de volți, alături de transmisia automată în 7 trepte, cu dublu ambreiaj. Este anunțată, de asemenea, o versiune Fiesta ST de 200 CP.

Tehnologia EcoBoost Hybrid dispune de un alternator/generator integrat antrenat de curea (BISG) în locul alternatorului standard, permițând recuperarea și stocarea energiei pierdute, de obicei, în timpul frânării și deplasării pentru a încărca un acumulator de 48 volți litiu-ion, răcit cu aer.

BISG acționează, de asemenea, ca un motor, integrându-se cu motorul termic și folosind energia stocată pentru a oferi asistență la cuplu în timpul condusului normal și al accelerației, precum și în funcționarea accesoriilor electrice ale vehiculului. Tehnologia poate reporni motorul în doar 350 de milisecunde, permițând sistemului Auto Start-Stop să oprească motorul în anumite scenarii de condus, precum rularea la viteze de pâna la 25 km/h chiar și atunci când vehiculul este în viteză cu pedala ambreiajului ridicată, pentru economie și mai mare de carburant.

Noul motor EcoBoost Hybrid de 1,0 litri al noului Ford Fiesta este disponibil în variantele de 125 CP și 155 CP, combinate cu o transmisie manuală în șase trepte. Modelul EcoBoost Hybrid de 125 CP este disponibil și cu o transmisie automată cu dublu ambreiaj Powershift cu șapte rapoarte.

Motorul Ford EcoBoost de 1,0 litri este oferit în varianta de 100 CP. La fel ca varianta EcoBoost Hybrid, motorul utilizează injecție directă de combustibil la înaltă presiune, cu distribuție variabilă a supapelor (Ti-VCT) și o transmisie manuală cu șase rapoarte.

Împreună cu această versiune facelift, Ford a prezentat și noul hot hatchback Fiesta ST, dezvoltat de Ford Performance. Dispune de un design exterior nou încorporează un aspect mai agresiv, cu noi finisaje și culori, în timp ce interiorul impresionează cu noile scaune tip Performance și volanul sport cu baza de jos dreaptă.

Accelerația de la 0-100 km/h în 6,5 secunde și o viteză maximă de 230 km/h sunt livrate de un motor EcoBoost de 1,5 litri, care furnizează 200 CP la 6.000 rpm și cuplu maxim crescut de la 290 Nm la 320 Nm pe o plajă de turații de la 1.600 rpm până la 4.000 rpm.

Pe lângă modurile normal și sport, noua Fiesta ST oferă și un mod Track în locul modului Eco, care dezactivează controlul tracțiunii și setează ESC corespunzator pentru condusul pe circuit.

Sursa: comunicat de presă Ford România

Distribuie acest articol!