Noul Kia Niro, prezentat în premieră mondială la Salonul de Mobilitate de la Seul
27.11.2021
        
Distribuie acest articol!   

Kia a dezvăluit noul Niro la Seul Mobility Show 2021, eveniment care își propune să facă mobilitatea durabilă accesibilă tuturor. Exteriorul său reîmprospătat, cu un stâlp spate larg, linii simple și fața cu grila ”bot de tigru” vin împreună cu caracteristici interioare inovatoare și materiale durabile.

Noul Niro întruchipează angajamentul Kia de a construi un viitor mai sustenabil, astfel că va fi disponibil cu sisteme de propulsie HEV, PHEV și EV, începând de anul viitor.

Redesenat complet de la zero, noul Niro a fost dezvoltat conform filozofiei de design „Opposites United” a companiei, împlinind spiritul pilonului „Joy for Reason” (Bucurie în lucruri simple) . Acesta se inspiră din natură nu numai în design, ci și în alegerea culorilor, materialelor și a finisajelor pentru a găsi un echilibru perfect între o abordare responsabilă față de mediu și o perspectivă orientată spre viitor.

Influența puternică a conceptului Habaniro 2019 este evidentă în designul exterior al modelului Niro, cu aspectul său de crossover elegant și îndrăzneț și caroseria high-tech în două tonuri de culori. Un montant lat în spate îmbunătățește fluxul de aer pentru a crește caracterul aerodinamic și se îmbină cu blocurile optice din spate în formă de bumerang.

Semnătura Kia „tiger face” a fost transformată pentru noul Niro și se extinde acum de la capotă până la partea inferioară a aripii. Designul frontal contemporan este completat de tehnologia LED DRL, care inspiră încredere și oferă un aspect frapant pe șosea.

Aerodinamica eficientă și materialele sustenabile sunt unite prin coeziunea designului. Această combinație perfectă oferă spațiu și un aspect de SUV. În plus, Kia introduce tehnologia „Greenzone Drive Mode” care comută automat modul (P)HEV în modul de condus electric (EV), astfel încât să răspundă cererii de soluții de mobilitate sustenabilă. Atunci când este condus în zone ”verzi”, cum ar fi zonele rezidențiale, sau școli și spitale din apropiere, automobilul folosește automat energia electrică pe baza indicațiilor de navigație și a datelor din istoricul călătoriilor. De asemenea, recunoaște locurile preferate ale șoferului, inclusiv casa și biroul înregistrate în sistemul de navigație ca zonă verde.

Noul Niro prezintă folosește materiale reciclate în habitaclu. Plafonul interior este realizat din tapet reciclat, scaunele sunt din poliuretan Bio (Bio PU) cu material Tencel din frunze de eucalipt, iar pe panourile ușilor este folosită vopsea fără BTX pentru a minimiza impactul asupra mediului și a reduce deșeurile.

Planșa de bord, deplasată puțin față de centru, se curbează în jurul ocupanților din față cu linii orizontale și diagonale opuse una cu cealaltă pentru a crea o un aspect estetic liniștitor, dar neobișnuit. Consola centrală este ușor de operat și dispune de butonul rotativ electronic pentru schimbarea treptelor de viteză. Este poziționat pe suprafața largă în culoarea negru lucios, pentru un aspect simplu și modern. Ecranul display-ului audio-video  și gurile de ventilație sunt încorporate în spațiile diagonale ale designului modern al planșei de bord, în timp ce iluminarea ambientală provoacă plăcut simțurile și creează un interior primitor.

Scaunele subțiri, moderne, sporesc senzația de spațiu, confortul și eleganța prin aplicarea unui mecanism ușor, de înaltă tehnologie. Partea din spate a tetierelor încorporează un cuier practic, în timp ce dimensiunile subțiri ale tetierei ajută la creșterea senzației de spațiu.

Noul Niro va fi disponibil cu sisteme de propulsie HEV, PHEV și EV începând cu anul viitor.

Sursa: comunicat de presă Kia / Silver Motors

Distribuie acest articol!