Cum ar trebui să arate viitorul SUV Audi Q9
13.12.2021
        
Distribuie acest articol!   

Mai mari și mai puternice – acesta este obiectivul SUV-urilor premium germane, care continuă să crească în dimensiuni (și nu numai!), pentru a corespunde pretențiilor tot mai mari ale clienților cu dare de mână.

Audi se pregătește pentru lansarea unui nou SUV de dimensiuni mari, care va fi noua navă amiral a mărcii. Prototipurile se află deja în teste.

Noul SUV va fi superior actualului vârf de gamă, Q7. Astfel, Audi Q9 trebuie să recupereze decalajul față de BMW și Mercedes. Cei doi rivali au în ofertă modelele X7 și GLS deja de doi ani, mult mai spațioase decât actualul Q7.

Având capacitatea de a lua la bord până la șapte pasageri, un SUV din această categorie ar trebui să satisfacă cerințele de pe piețele nord-americană și chineză, unde acest tip de automobil este foarte apreciat. Cererea va fi satisfăcută de noul mastodont, care ar trebui să măsoare 5,2 metri lungime.

Din punct de vedere estetic, aproape sigur Q9 va împrumuta foarte mult de la „fratele” mai mic. Grila „Single Frame” va fi păstrată și, cu siguranță, va putea adapta diferite modele. Înălțimea plafonului va fi mai mică, însă spatele nu va fi „tăiat” ca la Q8. Vederea din spate ar trebui să includă și banda luminoasă LED transversală, care a devenit semnul distinctiv la Audi.

În privința motorizărilor, Audi Q9 ar trebui să se bazeze pe blocuri V6 și V8 twin-turbo electrificate cu tehnologie mild hybrid. Probabil că nu va exista o versiune hibrid plug-in la lansare, dar ulterior este așteptat un acumulator de capacitate mai mare, pentru autonomie sporită în modul complet electric. Pentru amatorii versiunilor sportive, nu este exclus să vedem și un viitor SQ9, de peste 500 CP.

O serie de prototipuri au fost deja observate rulând în teste, pe circuitul Nürburgring, semn că dezvoltarea modelului este avansată. De altfel, anul viitor este planificată prezentarea oficială, iar comercializarea, la începutul anului 2023.

Cu siguranță, viitorul Audi Q9 va costa mai mult de 100.000 de euro în versiunea de bază, aidoma concurenților săi direcți.

Distribuie acest articol!