Calendar competițional 2022 - Formula 1, Formula E, WEC, WTCR, WRC, WRX, Karting
01.01.2022
        
Distribuie acest articol!   

Se cunosc deja calendarele pe 2022 ale celor mai importante competiții organizate sub egida Federației Internaționale de Automobilism (FIA). Conform tradiției, balul motorsportului mondial va fi deschis de Raliul Monte-Carlo, în ultima decadă din ianuarie. Cortina va fi trasă târziu, spre final de noiembrie, la Abu Dhabi, în ultima cursă de Formula 1 a anului. De altfel, Marele Circ are cel mai dens calendar, cu nu mai puțin de 22 de Grand Prix-uri prevăzute în 2022.

Desigur, toate aceste calendare sunt sub rezerva neprevăzutului, pentru că, așa cum am văzut începând din 2020 pandemia a dat destule bătăi de cap organizatorilor. Iată mai jos cum arată reperele calendaristice din motorsportul internațional, așa cum sunt prevăzute la ora apariției acestui articol.

Formula 1
20 martie: Bahrein (Sakhir)
27 martie: Arabia Saoudită (Jeddah)
10 aprilie: Australia (Melbourne)
24 aprilie: Emilia-Romagna (Imola)
8 mai: Miami (Miami)
22 mai: Spania (Barcelona)
29 mai: Monaco (Monte-Carlo)
12 iunie: Azerbaidjan (Baku)
19 iunie: Canada (Montreal)
3 iulie: Marea Britanie (Silverstone)
10 iulie: Austria (Spielberg)
24 iulie: Franța (Paul-Ricard)
31 iulie: Ungaria (Budapesta)
28 august: Belgia (Spa-Francorchamps)
4 septembrie: Țările de Jos (Zandvoort)
11 septembrie: Rusia (Soci)
2 octombrie: Singapore (Singapore)
9 octombrie: Japonia (Suzuka)
23 octombrie: SUA (Austin)
30 octombrie: Mexic (Mexico City)
13 noiembrie: Brazilia (Sao Paulo)
20 noiembrie: Abu Dhabi (Yas Marina)

Formula E
28-29 ianuarie: Arabia Suadită (Diriyah)
12 februarie: Mexic (Mexico)
9-10 aprilie: Italia (Roma)
30 aprilie: Monaco (Monte-Carlo)
14-15 mai: Germania (Berlin)
4 iunie: Indonezia (Jakarta)
2 iulie: Canada (Vancouver)
16-17 iulie: SUA (New-York)
30-31 iulie: Marea Britanie (Londra)
13-14 august: Coreea de Sud (Seul)

WEC
12-13 martie: prolog (Sebring)
18 martie: 1.000 mile Sebring
1 mai: 6 ore Spa-Francorchamps
11-12 iunie: 24 ore Le Mans
10 iulie: 6 ore Monza
11 septembrie: 6 ore Fuji
12 noiembrie: 8 ore Barheïn

WTCR
6-8 mai: Franța (Pau)
20-22 mai: Turcia (Istanbul)
10-12 iunie: Ungaria (Budapesta)
17-19 iunie: Spania (Jamara)
8-10 iulie: Belgia (Zolder)
22-24 iulie: Italia (Vallelunga)
7-9 octombrie: Coreea de Sud (Inje)

WRC
20-23 ianuarie: Monte-Carlo
24-27 februarie: Suedia
21-24 aprilie: Croatia
19-22 mai: Portugalia
2-5 iunie: Italia
23-26 iunie: Kenya
14-17 iulie: Estonia
4-7 august: Finlanda
18-21 august: TBC
8-11 septembrie: Grecia
29 septembrie – 2 octombrie: Noua Zeelandă
20-23 octombrie: Spania
10-13 noiembrie: Japonia

World Rallycross
2-3 iulie: Suedia (Höljes)
30-31 iulie: Germania (Nürburgring)
13-14 august: Norvegia (Hell‐Lanke)
3-4 septembrie: Letonia (Riga)
17-18 septembrie: Portugalia (Montalegre)
8-9 octombrie: Belgia (Spa-Francorchamps)
noiembrie: Africa de Sud (Cape Town)

FIA Karting
7-10 aprilie: Portugalia (Portimao)
28 aprilie – 1 mai: Spania (Zuera)
12-15 mai: Belgia (Genk)
2-5 iunie: Suedia (Kristianstad)
16-19 iunie: Italia (Adria)
7-10 iulie: Italia (Franciacorta)
1-4 septembrie: Franța (Le Mans)
15-18 septembrie: Italia (Sarno)

Distribuie acest articol!