Ce semnifică logo-ul Porsche
30.03.2022
        
Distribuie acest articol!   

Logo-ul Porsche s-a schimbat foarte puțin, din momentul apariției, la mijlocul secolului trecut, și până în zilele noastre. La fel ca o altă marcă sportivă, Ferrari, și Porsche este reprezentat de un cal ridicat pe picioarele din spate. În cele ce urmează spunem povestea acestuia. 

Cu peste 200.000 de unități vândute anual la nivel mondial, Porsche se numără printre cei mai influenți producători premium. Cu modele emblematice, precum coupe-ul 911 sau, mai nou, SUV-ul Cayenne, Porsche joacă un rol de referință pe multe segmente, în zona producătorilor premium.

În egală măsură, Porsche deține un palmares de-a dreptul impresionant în motorsport. Prin urmare, producătorul german este foarte cunoscut în întreaga lume, iar logo-ul este, la rândul său, foarte renumit.

Nu știm cât din crearea logo-ului Porsche este mit sau realitate… Povestea s-a născut, se pare, cu puțin înainte de anii 1950. La acea vreme, Germania de Vest era împărțită între mai multe teritorii, ocupate de britanici, americani și francezi. Când s-a născut Republica Federală Germania, în urma unui referendum organizat în 1951, trei state urmau să fuzioneze: Württemberg-Baden, Württemberg-Hohenzollern și Baden. Republica Populară Liberă Württemberg a trebuit așadar să renunțe la blazonul său, precum și la emblema orașului Stuttgart.

Un an mai târziu, în 1952, Porsche nu avea încă un logo și, ca multe alte mărci, se afla în căutarea unei identități vizuale. Ferdinand Porsche, creatorul mărcii, murise cu câteva luni în urmă, iar Ferry Porsche îi urmase la conducerea firmei. El îl întâlnește, într-un restaurant din New York pe Max Hoffman, un importator american de automobile europene. Cei doi schițează pe un șervețel conturul unui logo, completat de Ferry cu simbolurile care leagă Porsche de orașul și statul său natal.

La revenirea acasă din această călătorie de afaceri, Ferry Porsche discută cu Franz Xaver Reimspieß, care lucra în birourile Porsche Design. Rezultatul a fost crearea unui logo foarte apropiat de ceea ce știm astăzi. Emblema avea să debuteze la sfârșitul anului 1952, pe modelele din seria 356.

Din 1952 și până în prezent, Porsche și-a schimbat foarte puțin logo-ul. A fost întotdeauna sub forma unui blazon, cel al orașului medieval  Württemberg, cu liniile orizontale roșii și negre, însoțite de binecunoscutele coarne de cerb pe fond galben. Calul cabrat provine din stema orașul Stuttgart, care l-a avut ca simbol din secolul al XIII-lea și până în 1952.

Pe automobile, numele Porsche apare întotdeauna integral în partea din spate, iar sigla este pe partea din față, pe volan sau pe butucul jantei. Logo-ul mai conține, pe lângă numele Porsche, și numele orașului Stuttgart, amplasat chiar în centru, compania fiind loială orașului în care își are sediul central încă de la începuturi.

Distribuie acest articol!