Noul brand Cupra - creștere în mare viteză
08.03.2022
        
Distribuie acest articol!   

Devenită de sine stătătoare, marca sportivă de la Seat se așteaptă să atingă anul acesta un volum de vânzări de 160.000 de unități. În privința noutăților, vor urma două modele electrice, până în 2025.

Luna trecută, Cupra a sărbătorit patru ani de existență ca brand independent, iar creșterea sa este fulgerătoare. În 2021 s-au vândut în 79.300 de unități, față de 27.400 în 2020.

Creșterea de anul trecut se explică prin sosirea noului Formentor, primul model propriu. S-a dovedit a fi un mare succes, cu 54.600 de livrări în 2021.

Pe mai departe, Cupra are mari ambiții. Vrea să-și dubleze vânzările în 2022 și să ajungă la 160.000 de livrări, datorită succesului lui Formentor și lansării compactei electrice Born.

Pe de altă parte, prioritatea pentru 2022 este dezvoltarea rețelei globale de distribuție, care trebuie să se dubleze.

Însă pentru următoarele noutăți mai avem de așteptat. În 2024, Cupra va lansa Tavascan, un crossover electric. Apoi, în 2025, va debuta o sportivă de oraș, anunțată anul trecut de conceptul Urban Rebel și care va utiliza o platformă tehnică derivată din MEB, folosită deja la Born.

Cupra a dezvăluit recent Metahype, o incursiune proprie în metavers, care este practic o lume virtuală, precum Sims, unde Cupra va vorbi despre produsele sale sau va organiza evenimente culturale. Metahype este o bună modalitate de a prezenta brandul publicului tânăr.

Tot în mediul virtual am remarcat conceptul Cupra2 Experience, care combină realul și virtualul pentru un nou tip de cursă. Se pilotează într-o lume reală, adică la volanul unei mașini pe o pistă reală, dar cu o cască care prezintă un cadru virtual. Astfel se poate rula în viața reală, pe o pistă, având impresia unei deplasări pe lună, de pildă.

Distribuie acest articol!