În timp ce procesul de electrificare se accelerează, sunt voci care susțin combustibilul sintetic ca posibilă soluție de salvare pentru motorul cu ardere internă. Conform acestora, noul combustibil ar face motorul convențional să redevină atractiv, în contextul noilor standarde antipoluare, care devin din ce în ce mai drastice.
Combustibilii de sinteză sau sintetici nu se mai bazează pe petrol. Fie că sunt de origine vegetală sau obținuți prin combinația de hidrogen și dioxid de carbon, sunt promisiunea unei benzine fără emisii de CO2, mai ecologice.
Numeroasele critici aduse motorului cu ardere internă au făcut ca acesta să cadă în dizgrație și să pară sortit să dispară odată cu generalizarea motorului electric. În paralel, însă, încep să fie cunoscute și constrângerile pe care le implică utilizarea propulsiei electrice.
Autonomia limitată, infrastructura de reîncărcare slab dezvoltată și timpul prelungit necesar pentru încărcare sunt principalele dezavantaje ale e-mobilității. La care se adaugă costul suplimentar de achiziție și impactul asupra mediului, în momentul reciclării bateriilor.
Combustibilii sintetici ar putea reprezenta, așadar, o soluție alternativă, atât pentru autoturisme, cât și pentru transportul maritim și aerian.
Porsche se numără printre cei câțiva constructori de automobile care deja au pariat pe acest tip de combustibil. La sfârșitul anului trecut, producătorul german a inaugurat în Chile o unitate productive de „eFuel”, care furnizează benzină „verde”.
Pentru a permite ”democratizarea” combustibilului sintetic, costul de producție pentru un litru ar trebui să se mențină sub 2 dolari. Este un obiectiv care se speră că va fi atins până în 2030.
La fel, se speră și în atingerea unui volum de producție cât mai consistent. Pentru a avea o imagine asupra necesarului, trebuie știut că, în prezent, consumul de petrol este de aproximativ 40 de miliarde de litri pe an…
În fine, chiar dacă nu sunt total neutri din punct de vedere ecologic, combustibilii sintetici par să reprezinte o adevărată mană cerească pentru modelele clasice și chiar pentru motorsport. Astfel, automobilele „vechi” nu ar mai avea nevoie de procesele costisitoare de modernizare sau de conversie la propulsia electrică și chiar ar putea fi salvate de la casare!