Elon Musk a zburat 9 minute cu jetul privat, pe o distanță de… 83 de kilometri!
30.05.2022
        
Distribuie acest articol!   

Recent, Jack Sweeney a dezvăluit detaliile unui zbor surprinzător de scurt, făcut de Elon Musk cu jetul său privat. Acesta ar fi zburat pe o distanță de doar 83 de km, între  San José și San Francisco, o călătorie care se poate face cu automobilul în doar 52 de minute!

Jack Sweeney este un tânăr în vârstă de 19 ani care a devenit celebru pe internet după ce a creat un cont de Twitter care urmărește traseul avionului privat al lui Elon Musk.

Evient, o astfel de informație a generat rapid o controversă. Toată lumea vede o contradicție flagrantă între acest zbor totuși greu de explicat și principiul declarat de reducere a emisiilor de gaze cu efect de seră.

Elon Musk s-a pronunțat mereu în favoarea reducerii sau chiar eliminării emisiilor de gaze cu efect de seră. Conceptul său 100% electric este confirmat prin tot ce a realizat cu Tesla, un brand de top în domeniul mobilității electrice.

Totuși, o călătorie atât de scurtă cu jetul privat a făcut ca toată această imagine ecologistă să fie pusă sub semnul întrebării.

Conform datelor înregistrate, pe 7 mai, avionului privat al lui Musk a fost folosit pentru a parcurge, în 9 minute, o distanță de 83 km, timp în care au fost emise 0,02 tone de gaze cu efect de seră. O călătorie care ar fi putut fi făcută cu automobilul în 52 de minute.

Jeturile private sunt printre cele mai nocive avioane, în privința emisiilor de gaze cu efect de seră. Potrivit statisticilor, în ultimul an utilizarea avioanelor private a crescut cu 31%, în condițiile în care emisiile de CO2 continuă să crească, cu consecințe ireversibile asupra mediului.

Așadar, cum rămâne cu trecerea către o lume mai eco-responsabilă?

Distribuie acest articol!