Marca Audi a fost fondată în 1909 și a dispărut în 1939. A reapărut apoi în 1965, cu un mic ajutor din partea celor de la… Mercedes!
Istoria Audi este una dintre cele mai tumultoase. Marca a fost creată în 1909, de către August Horch, care tocmai fusese exclus din compania care îi purta numele. Un nume ce provine din verbul ”a auzi”, în germană.
După ce instanța i-a interzis să își folosească numele de familie ca marcă în noua afacere, el și-a relansat producția de automobile sub brandul Audi, o latinizare a numelui său. Marca a fost încorporată în Auto Union, în 1932, când s-a adoptat logo-ul cu patru inele, cu referire la cele patru mărci care alcătuiau grupul – DKW, Wanderer, Audi și, ironic… Horch.
Auto Union AG a fost al doilea producător de autovehicule din Germania în ceea ce privește volumul total de producție. Din păcate avea să dispară în 1939, când a izbucnit războiul.
La sfârșitul ostilităților, Auto Union a renăscut din propria cenușă și a produs mai întâi motociclete DKW, apoi automobile. Echipate cu motoare în doi timpi, acestea au avut un succes limitat din cauza costurilor de utilizare, iar marca a rămas departe, din punct de vedere comercial, de concurenții Opel și Volkswagen.
Pentru a o ridica la nivelul concurenței, Mercedes, care era deja acționar al Auto Union, cumpărară producătorul în întregime, în 1959. La acel moment, gama era formată dintr-un singur model, nu tocmai modern, F102.
Inițial este păstrat motorul în doi timpi, care era tot mai puțin apreciat de clienți. Așa că Mercedes a proiectat un motor nou, cu patru cilindri în patru timpi, pentru a face F102 mai competitiv. Însă Mercedes se răzgândește, considerând că modelul, care urma să fie complet refăcut, nu va fi profitabil.
Apoi, în 1964, Auto Union este cumpărat de Volkswagen, care era interesat de noua fabrică de la Ingolstadt, de DKW și Audi, dar și de drepturile asupra motorului Mercedes. La sfârșitul anului 1965 s-a relansat F102 revizuit sub bagheta Volkswagen. Ar fi trebuit să se numească DKW F103, dar Volkswagen, înțelegând că acest brand nu mai are viitor, comercializează mașina pur și simplu sub numele Audi, contribuit la renașterea acestuia. O decizie care s-a dovedit foarte inspirată!
Ulterior, gama a fost completată cu noile versiuni 60, 72, 75, 90, numere care indicau puterea motorului dezvoltat inițial de… Mercedes! Totul a culminat cu 100, lansat în 1969 și proiectat pe ascuns, fără ca Heinz Nordhoff, autoritarul șef de atunci al lui Volkswagen, să știe ceva. Impresionat de designul mașinii, acesta a dat undă verde producției. A fost începutul unui boom în producție, consolidat în 1972, de modelul 80, care a înlocuit F103 și derivatele sale.